La o aruncatura de bat de Bacau, chiar in coasta orasului, câteva zeci de oameni se lupta cu autoritatile pentru dreptul de a-si ridica gospodarii pe terenurile pe care le detin cu acte in regula. Zona, ce se intinde pe câteva zeci de hectare, se afla pe teritoriul comunei Margineni, de-a lungul albiei Trebesului, iar de oras este despartita doar de calea ferata Bacau-Roman, in dreptul Selgros. Autoritatile au declarat insa zona ca fiind inundabila, date fiind revarsarile Trebesului din anii trecuti. Ca urmare a acestui statut, nimeni nu poate primi autorizatie de constructie.
Zona se intinde pe circa 50 de hectare, dintre care opt ii apartin unui singur om, Ion Morti, care este si un lider neoficial al celorlalti in lupta cu autoritatile. El le-a si vândut parcele de teren altor bacauani, care au sperat si ei ca isi pot ridica acolo case si sa scape astfel de freamatul orasului. “Am sperat ca ne putem construi aici gopodarii, sa facem un adevarat cartier, mai ales ca este foarte aproape de oras. In plus, daca existau deja zece gospodarii ridicate, am fi putut cere trecerea terenului din extravilanul in intravilanul comunei Margineni”, spune Ion Morti. Pâna când sa inceapa si ceilalti proprietari demersurile pentru ridicarea viitoarelor case, Ion Morti a fost singurul care a actionat in aceasta directie. Astfel, el a obtinut de la Comisia Tehnica de Urbanism a Consiliului Judetean un aviz pentru Plan de Urbanism Zonal – “construire sediu firma, anexa gospodareasca, exploatatie agricola, ferma vegetala, imprejmuire teren”, plus un certificat de urbanism si o autorizatie de construire pentru aceleasi obiective, de la Primaria Margineni. In baza lor, Ion Morti a ridicat anexele respective, dar a construit si casa in care locuieste. Toate acestea se intâmplau in anul 2008, când lucurile pareau sa decurga lin spre vremurile când si ceilalti proprietari urmau sa isi ridice locuinte.
Lovitura
Lovitura autoritatilor a venit insa in 2011, când Administratia Nationala Apele Române a comunicat Primariei Margineni ca terenurile respective sunt inundabile si urmeaza sa fie amenajate ca polder, adica o zona ca un bazin natural, menit sa preia surplusul de ape provenit din eventualele revarsari ale Trebesului, asa cum a fost in anii 2002, 2005 sau 2010. Prin urmare, emiterea de autorizatii de constructii de obiective sociale, cum ar fi casele de locuit, a fost interzisa, iar terenurile urmau sa fie bune cel mult pentru culturi agricole. Astfel, gospodaria lui Ion Morti a ramas acum izolata in mijlocul zecilor hectare de teren, intre timp arate, ca sa nu ramâna pârloaga.
Ion Morti contesta decizia AN Apele Române si spune ca nu i-a comunicat nimeni ca acolo urma sa fie amenajat un polder, desi proiectul de amenajare a polderului dateaza din 2002, si inca din 2007 exista un acord in acest sens intre Apele Române, Primaria Bacau, CFR, proiectantul Aquaproiect Bucuresti si Primaria Margineni. “Zona nu s-ar inunda, intrucât albia Trebesului poate prelua debitul de viitura, pe sub podul de la calea ferata si pe sub Podul cu Lanturi, dupa cum arata si studiul facut de specialisti. Dar pentru aceasta, Apele Române ar trebui in primul rând sa decolmateze albia, ceea ce nu s-a mai facut de foarte multi ani”, spune Ion Morti.
Interdictie pentru locuinte
Arhitectul sef al judetului, Gheorghe Stoina, spune ca avizul PUZ, certificatul de urbanism si autorizatia de construire de genul celor obtinute de Ion Morti nu dau dreptul la ridicarea unei locuinte, lucru intrezis prin lege. “Despre statutul zonei s-ar fi putut afla usor, daca proprietarii ar fi cerut un certificat de urbanism”, spune Gheorghe Stoina.
Responsabilii AN Apele Române spun ca proprietatea lui Ion Morti figureaza in toate documentele cu statut de ferma agricola, ceea ce nu impiedica declararea zonei ca fiind inundabila. “Avem opinia certificata a specialistilor care spun ca plantele unei culturi agricole isi revin chiar daca apa balteste pe un teren. Omeneste, inteleg nemultumirea domnului Morti, dar pentru protejarea de inundatii a obiectivelor socio-economice din nordului orasului Bacau s-a decis transformarea acelei zone in polder. Vor fi inchise subtraversarile caii ferate, se vor construi niste diguri-potcoava si o rigola care va prelua apa ce se scurge pe acel teren si o va duce in albia Trebesului”, a spus Mihai Talpau, director tehnic AN Apele Române Bacau.
Investitii uriase
Gheorghe Bratianu, directorul tehnic al Aquaproiect Bucuresti, proiectantul lucrarilor hidrotehnice de pe albia superioara a Trebesului, precizeaza ca au fost facute calcule foarte riguroase privind capacitatea albiei de a prelua debite de viitura, care arata ca inaltarea digurilor de pe malurile Trebesului, pentru protejarea terenului de inundatii, ar insemna ca apa sa treca peste podul de cale ferata, care astfel ar trebui suprainaltat, dar si lucrari in aval, dar ar necesita si exproprieri de terenuri, totul necesitând fonduri care dubleaza valorile actuale de investitii, la sume foarte mari. Proiectantul mai spune ca inca de la promovarea investitiei de amenajare a polderului se stia ca zona este inundabila, statut pe care si-l va pastra.
O solutie mai buna
Singurul care pare aliatul lui Ion Morti in demersurile energice ale acestuia este primarul din Margineni, Marcelin Solot. “Problema este rezolvabila, iar domnul Morti are dreptate. Am fost chiar si la proiectantul de la Bucuresti, Aquaproiect, iar dânsii au spus ca pot sa modifice solutia tehnica, dar trebuie ceruta de beneficiar, adica de Apele Române Bacau. Solutia actuala nu e cea mai buna. Una mai buna ar fi dezafectarea unui pod care nu mai este folosit, in curtea unor ferme agricole, si prin amenajarea malurilor pârâului pâna la intrarea in Bistrita si sunt sigur ca nu vor mai fi probleme”, a declarat primarul Solot. Cu toate aceste opinii, semnatura primarului figureaza pe acordul de amenajare a polderului din zona inundabila. Ion Morti a batut drumul si la Administratia Nationala Apele Române Bucuresti, de unde a fost trimis inapoi la responsabilii de la Bacau. Atât el, cât si vecinii lui sunt decisi sa isi continue lupta cu autoritatile, fiind convinsi ca solutia adoptata in prezent este eronata si ca ei insisi sunt victimele unui sistem inert si birocratic, in care multe declaratii se bat cap in cap.