Carti celebre refuzate de editori, ridiculizate de critici

Critica de intâmpinare a unei carti pare, la prima vedere, un demers simplu, dar cel care emite judecati de valoare stie ca, mai curând sau mai târziu, Timpul va infirma/confirma aceste valori. Cunosc scriitori importanti care nu doresc sa-si exprime in scris opinia despre carti nou aparute, de teama ca nu cumva ,,diagnosticul” sa fie incorect formulat. Dupa cum cunosc si scriitori, istorici si critici literari carora nu le place nimic. Unii incearca sa-si faca un brand din atitudinea aceasta. Altora, dimpotriva, le place totul…
In ,,Pliculetul Minervei” (Humanitas, Bucuresti, 2004, pag. 236-244), cuceritoare carte de eseuri, Umberto Eco poposeste cu reflectiile mai ales asupra unor edituri ,,demolatoare de profesie” sau demolatoare din lipsa capacitate de sesizare a valorii. El utilizeaza ca bibliografie ,,o culegere amuzanta de judecati de lectura si scrisori de respingere pe care le-a adunat André Bernard pentru Pushcart Press (Rotten Rejections)”. Culegerea nu precizeaza punctual numele editurilor care au respins creatii care vor fi percepute ulterior ca fiind capodopere. Totusi, cartea lui André Bernard, zice Umberto Eco, debuteaza cu o lista a editorilor care s-au inselat in evaluare…
Iata câteva dintre exemplele selectate de Umberto Eco… In 1945, lui George Orwell i-a fost respins volumul ,,Ferma animalelor”, motivându-i-se: ,,Nu se pot vinde povesti cu animale in S.U.A.” Lui Flaubert i-a fost refuzata publicarea romanului ,,Madame Bovary”, printr-o scrisoare: ,,Domnule, ati ingropat romanul intr-o gramada de amanunte care sunt bine conturate, dar total inutile.” James Joyce primeste, la propunerea sa de a publica ,,Dedalus” , in 1916, urmatorul argument al refuzului: ,,La sfârsitul cartii totul se destrama. Atât scriitura, cât si ideile explodeaza in fragmente jilave, ca praful de pusca umezit”. Lui H.G. Wells i-a fost redactat pentru ,,Masina timpului” un raspuns naucitor, de parca ar fi un infractor al slovei: ,,Un cosmar nesfârsit. Nu merge. Verdictul ar trebuie sa fie: va rog, nu cititi aceasta carte ingrozitoare”. ,,Catch 22”, cartea lui Joseph Heller, era intâmpinata in aceeasi maniera prin 1961: ,,Nu inteleg ce anume vrea omul asta sa faca (…) Are doua gaselnite, amândoua nereusite, la care se revine mereu… O plictiseala continua…”
Umberto Eco ofera si exemple de critici literari care s-au inselat. In 1662, de pilda, Samuel Pepys scria despre ,,Visul unei nopti de vara”: ,,E lucrarea cea mai stupida si ridicola pe care am vazut-o vreodata”. Eco ii da un brânci interesant lui Samuel Pepys : ,,…era mai inclinat sa pipaie fundul servitoarelor decât sa inteleaga arta”. Si Viginia Woolf cade in capcana celor care nu sesizeaza valoarea: ,,Am terminat de citit Ulysses si il consider un insucces… Este prolix si neplacut. Textul e rudimentar, nu doar obiectiv vorbind, dar si din punct de vedere literar…” Dintre cei ale caror opere au fost puse la ,,zid” n-au lipsit Thomas Mann, Herman Melville, Walt Whitman, Balzac, Francis Scott Fitzgerald, Faulkner etc.
Poate aveti vreme de (re)citit ,,Pliculetul Minervei”, carte minunata asupra careia vom mai poposi. Pâna atunci va invit catre o alta lectura, Zapping ( Daniel Stefan Pocovnicu, Editura Paralela 45, Pitesti, 2013, 200 de pagini), unde, intre altele, va veti intâlni si cu opinii de exceptie despre unii critici si istorici literari care-si imagineaza, in coconul lor narcisist, ca sunt alfa si omega universului axiologic: ,,…cohorte de critici care, mai toti, se viseaza Calinesti ai zilelor noastre, desi asta-i cea mai mare tâmpenie cu putinta, auzi, sa respecti, sa fii reteta oarba de la altcineva, intr-o lume execrabila, dar vie… nu pot sa scriu ce trebuie si sa fiu jigodia culturalo-socialo-politico-… la moda, gata sa inghit rahat pâna ce sunt primit in prima linie a borâtorilor de serviciu…”
Ion Fercu