Cartea rămâne o formă de depozitare a culturii

La începutul anilor ’90, s-a declanşat o furie a publicării de noi cărţi. Se tipărea orice dacă aveai bani. Concomitent, au luat fiinţă noi edituri, tipografii, pentru a satisface nevoia creatorilor de a-şi vedea cartea tipărită. Din păcate, au fost editate, tipărite cărţi de o valoare îndoielnică, fără avizul unor specialişti (secretar literar, consilier editorial, consilier ştiinţific, profesor de limba română etc.), fapt ce a adus deservicii editorului, autorului, dar mai ales cititorului. În ultimii ani, s-a mai făcut „curăţenie”, au crescut exigenţele editorilor, astfel piaţa, librăriile şi bibliotecile nu mai depozitează maculatură, ci cărţi de valoare literară sau ştiinţifică.
Pentru a sonda opinia editorilor băcăuani privind fenomenul, problemele, dar şi, eventual, avansarea unor sugestii sau propuneri, am adresat trei întrebări, celor mai importanţi editori din Bacău. (Gh. Bălţătescu)

1. Care este specificul editurii şi regimul editării/publicării cărţilor. Cum se face selecţia, în funcţie de cererea pieţei, de numele autorului, de specia literară? Care din criteriile impuse v-au adus beneficii şi succes? 2. Care este relaţia editor-autor? A cui este responsabilitatea publicării? Cine răspunde de calitate? 3. Cum sprijină instituţiile statului actul editorial? Ce credeţi că ar trebui să facă pentru a stimula/sprijini editurile mici? Distribuţia este, în ultimii ani, o mare problemă. Care sunt cauzele?

Ioan Dănilă, consilier editorial, Editura EGAL

1. Aş spune că Editura „Egal” are un profil caleidoscopic. Dovadă e chiar numele ei, care am dorit să însemne nu o autoritate exterioară, impusă, ci una interioară, asumată deopotrivă de autor şi de editor, parteneri egali ai aceleiaşi aventuri culturale. Nu am avut avantajul vreunui studiu de piaţă ori al unei directive de la centru (Ministerul Culturii, cum era pe atunci), ci am răspuns pur şi simplu solicitărilor venite dinspre autori. Au fost şi situaţii în care am impulsionat un anumit autor să pregătească manuscrisul/manuscrisele, mizând pe autoritatea acestuia şi a tematicii alese. După câteva apariţii, aproape involuntar am abordat cu predilecţie tematica didactică. Un prim semn încurajator l-am primit odată cu preluarea, de la Editura Didactică şi Pedagogică–R.A., a Preabecedarului (primul manual românesc adresat preşcolarilor), de Ioan Surdu şi Ioan Dănilă. Beneficia de avizul Ministerului, obţinut în urma unei dezbateri naţionale, în 1993. De aici au pornit colecţiile „Cărţile şcolii” (cu deja cunoscutele culegeri de matematică semnate de Coca Dimidof şi Dumitru Săvulescu), „Studium”, alături de „Prima verba”, „Universum Bacoviensis”, „Recuperatio” ş.a. Sub egida Editurii „Egal” au apărut/apar şi publicaţii ca „Iniţial”, „Ecouri podurene”, „Biserica şi viaţa” etc., cărora li se asigură consultanţă şi o foarte atentă corectură.

2. Persistă confuzia între editură şi tipografie, alimentată de practica multiplicării (inclusiv la xerox) a oricărui manuscris. Editurii îi revin obligaţiile unei adevărate instituţii şi nu ale unui centru de prestări servicii. O editură care se respectă nu va accepta manuscrise redactate neglijent (am refuzat un text scris fără semne diacritice, ca apoi să-l vedem tipărit la o editură cvasinecunoscută), cu pasaje preluate de pe internet (există un program antiplagiat, pe care-l poate utiliza orice editor) ori cu greşeli de ortografie şi punctuaţie. Ar trebui reinventată meseria de corector sau pe cea de redactor de carte (care preia atribuţiile de consilier editorial şi de corector). E inadmisibil ca o instituţie publică (primărie, consiliu judeţean) să sponsorizeze o carte al cărei manuscris nu are avizul unui specialist în domeniu şi nu a trecut pe sub ochiul unui profesor de limba română. Deseori astfel de lucrări sunt prefaţate/postfaţate de nume importante, iar în interior abundă greşelile de limbă ori de natură ştiinţifică.

3. Chiar şi în condiţiile concurenţei cu internetul, tiparul continuă să se bucure de autoritate. Impactul literei imprimate pe hârtie este unul real şi de durată. Cartea rămâne o formă de depozitare a culturii într-un cadru credibil şi formativ. Nu avem dreptul să o compromitem prin aplicaţii mercantile ori prin jumătăţi de măsură. Statul ar putea găsi calea de a acorda editurilor (socotite ca microîntreprinderi), într-un fel dictat de specificul instituţiilor de cultură, un sprijin financiar pentru a-şi angaja un corector (maxima urgenţă) şi a plăti onorariul unui consultant ştiinţific. Ar dispărea diletantismul şi ar câştiga valoarea. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin serviciul care se ocupă de edituri, împreună cu Biblioteca Naţională a României, ar trebui să impună consemnarea, pe pagina cu CIP-ul, numele celor care au asigurat corectura (inclusiv autorul/autorii) şi revizia ştiinţifică. Cât despre reţeaua de distribuţie, aceasta a devenit o himeră: în absenţa librăriilor (cele care sunt ţin la comisioane descurajante), cărţile riscă să zacă la autor sau la editură. Noroc că tirajele sunt mici ori foarte mici.

Ionel Rusei, manager, Editura BABEL

1. Editura BABEL a fost înființată de jurnalistul băcăuan Cristian Grosu, care nu a publicat decât 3 sau 4 cărți (nu mai rețin exact, oricum foarte puține). După plecarea sa la București am preluat editura cu scopul declarat de a promova autorii din Bacău, cărțile de istorie și memorialistică despre lupta anticomunistă și cărțile naturiste despre sănătate. Ulterior, acționând în cadrul Asociației Pro Basarabia și Bucovina – filiala Bacău, am adăugat lucrări dedicate istoriei zbuciumate a teritoriilor românești desprinse din trupul patriei. Multe din aceste titluri le-am produs împreună cu Editura Vicovia (condusă de domnul Viorel Cucu) și tot împreună le-am distribuit atât în țară cât și în Basarabia și Bucovina.

În medie, edităm circa 10-20 de cărți pe an, majoritatea circumscrise domeniilor pe care le-am amintit la început.
La început am tipărit și lucrări proaste, din rațiuni strict comerciale (aveam nevoie de bani pentru a putea să ne finanțăm cărțile din tematica dorită) dar trebuie să recunoaștem că așa am căpătat experiență editorială…
O întâmplare fericită a făcut ca, la începutul activității tipografice, să am norocul (mare noroc!) ca Domnul Constantin Călin să vină cu prima sa carte pentru tipar la editura noastră. Era vorba despre DOSARUL BACOVIA, volumul I. Formal, editura la care a scos prima carte (și următoarele trei) nu era a mea (se numea Agora) dar eu am avut privilegiul de a mă ocupa de tot, inclusiv partea editorială. Pentru un începător este un mare noroc să ai asemenea autor, care întrunește toate calitățile necesare unui adevărat maestru. Am profitat de colaborarea cu dumnealui pentru a învăța foarte multe lucruri. Domnul Călin avea la vremea aceea în spate o mare experiență de redactor (la revista Ateneu și apoi la Deșteptarea – suplimentul Sinteze). În plus, era tipul profesorului dornic de a împărtăși învățăcelului, cu bucurie, toate cunoștințele sale. Pe de altă parte, ca autor, Domnul Călin este tipul clasic al perfecționistului. Am putut admira atât rigoarea științifică a textului cât și frumusețea frazei. Primul volum avea subtitlul Eseuri despre om și operă, și am avut plăcerea de a descoperi un scriitor în puterea cuvântului; departe de a fi doar istorie literară, volumul este pe alocuri o carte de aventuri al cărei personaj principal, George Bacovia, este urmărit în Bacău și București (ambele reconstruite în cele mai mici detalii, de unde și aspectul de operă cinematografică). Tehnoredactarea cărții a fost făcută la editura noastră, de soția mea, care era unul din cei 7-8 angajați ai firmei de la vremea respectivă, și am putut admira tenacitatea cu care Domnul Constantin Călin finisa și cel mai mic detaliu științific, dar și aspectul vizual al paginii de carte (motiv de numeroase reveniri asupra unei propoziții sau asupra unui singur cuvânt). Pe scurt, am învățat enorm de la dumnealui.

Ulterior am publicat literatura de detenție, de fapt memoriile celor care au luptat împotriva comunismului, eroi despre care nu se știa mai nimic: Petre C. Baciu (Răstigniri ascunse), Dan Lucinescu (Jertfa, Lupta), Gheorghe Jijie (trei monografii ale unor personalități interbelice, anticomuniști), Constantin Mihai (Figuri simbolice ale elitei mărturisitoare, și Nevoia de modele. Chipuri ale elitei), Gică Manole (Apocalipsa după Stalin), Mihai Stere Derdena (Mărturisirea unui neînvins), Vladimir Dumitrescu (Mărturisirile unui ,,criminal politic”), Virgil Maxim (Imn pentru crucea purtată), Grigore Alexandrescu (Lichidarea burgheziei române), Paul Goma (Săptămâna roșie) și multe altele. Aici e momentul să remarc și colaborarea cu editorul Viorel Cucu, alături de care am publicat o serie de cărți despre problematica Basarabiei, semnate de acad. Gheorghe Buzatu (Paradigme ale tragediei Basarabiei), Ion Lupu (Înstrăinata noastră Basarabie), I. Seniuc și Gh. Moruzea (Memoriile refugiului din Basarabia), acad. Nicolae Dabija (Prutul are două maluri, dar și Manifest de unire), Ion Nuță (Limbă și cultură românească în Basarabia), precum și cărțile semnate de Andrei Vartic. Nici unul din aceste titluri nu a reprezentat un success financiar dar au contribuit la poziționarea noastră onorabilă între editurile din țară.

2. Răspunsul la această întrebare depinde exclusiv de personalitatea editorului, de imaginea pe care dorește să și-o construiască. Evident că răspunsul nu poate fi tranșant, pentru că activitatea fiecăruia este supusă unei dinamici mai mult sau mai puțin vizibilă. În ceea ce mă privește am sărit repede de la nivelul „editez orice, ban să iasă” la stadiul în care ți-e rușine să publici o carte care nu merită să stea alături de celelalte opere din portofoliu, și aici mă refer la George Bacovia, Constantin Călin, Nicolae Georgescu (căruia i-am editat Boala și moartea lui Eminescu), acad. Gheorghe Buzatu, Ioan Mitrea, Andrei Vartic, Viorel Savin, Mihail Eminescu, Dumitru Zaharia, ca să amintesc doar câteva nume mari. De calitatea cărții răspunde exclusiv editorul. El trebuie să „filtreze” autorii pe care-i publică, să se asigure că autorul nu este un “veleitar”, să asigure calitatea tehnoredactării în respect pentru limba română, să se îngrijească de aspectul estetic al paginii etc. Iar după ce cartea a fost publicată să facă tot ce trebuie ca să fie cât mai “vizibilă”, să determine semnalizarea sa în mas-media, să nu fie înghițită în oceanul de maculatură care se publică. Evident că toate aceste sarcini înseamnă colaboratori pe măsură, eforturi financiare, experiență, dar mai presus de toate pasiune, plăcerea lucrului bine făcut. În acest punct nu pot să trec cu vederea unele realizări de excepție ale unor băcăuani (chiar dacă nu sunt eu cel care merită laudele, rămânând doar cu invidia editorului…) care au ales alte edituri pentru a publica lucrări deosebite, și dintre care se detașează “George Enescu. În constelația muzicii universale” (de Vasile Doroș) “Impresionismul – fascinaţie și culoare” (Vasile Doroș, Claudiu Doroș), ambele purtând semnătura grafică a lui Viorel Cojan și superbul volum de Rubaiate al lui Omar Khayam în traducerea lui Ghiorghi Iorga.

3. TVA-ul de 5 la sută este un ajutor pentru editori și tipografi. Dar numai la asta se rezumă sprijinul statului. Și nu cred că ar mai fi nevoie de alte facilități fiscale. Ceea ce ne lipsește este implicarea statului, a autorităților locale în educarea/stimularea cititului în rândul tinerilor ca element definitoriu în dezvoltarea culturală. Iar pentru aceasta nu e nevoie de bani (care, oricum, nu acoperă nevoile materiale ale populației) ci de măsuri organizatorice (dar asta implică inteligență, viziune și responsabilitate din partea funcționarilor de la toate nivelurile de decizie). Acesta este și motivul pentru care am inițiat unirea editorilor din Bacău într-o Asociație, care-și propune ca principal obiectiv promovarea cărților autorilor băcăuani, lărgirea masei de cititori (cu deosebire din rândul tineretului), acțiuni pentru mai buna cunoaștere a istoriei locale și a personalităților care au contribuit la dezvoltarea Bacăului, Asociație care invită pe această cale scriitorii, iubitorii de cultură și autoritățile locale la un dialog sincer și permanent pentru cunoașterea trecutului, valorificarea prezentului și edificarea în Bacău a unui spațiu cultural în care viitoarele generații să se dezvolte pe coordonatele unui patriotism local care nu va fi niciodată desuet. Pe de o parte, încercăm să aducem în fața publicului băcăuan lucrări și personalități valoroase (unele pe nedrept neglijate), iar pe de altă parte să convingem autoritățile locale că promovarea acestor valori culturale înseamnă creșterea gradului de atractivitate a Bacăului stimulând turismul și, agregat, dezvoltând economia municipiului și județului, cu corolarul său firesc creșterea nivelului de trai al populației. Este o strategie simplă, veche, ce nu necesită fonduri ci doar inteligență, viziune și responsabilitate…

Viorel Medvechi, director general, Editura Rovimed Publishers

1. Editura Rovimed Publishers este o firmă privată înființată în 2001, cu un profil editorial axat pe carte școlară și universitară. De asemenea, există și numeroase lucrări realizate cu licențe de la prestigioase edituri din străinătate, acestă tendință fiind în creștere. Totodată, ne-am propus să încurajăm autorii români, selectați cu grijă din rândul unor personalități consacrate ale învățământului, științei și culturii naționale. Începând cu 2006 editura Rovimed Publishers dispune de propria tipografie digitală. Tipografia a fost creată ca o necesitate pe piața bacăuană de publicistică și servicii de tipografie digitală oferind clienților posibilitatea de a-și tipări metarialele rapid și avantajos.
Profilul editorial al editurii Rovimed Publishers este axat pe cartea școlară, atât pentru învățământul preuniversitar cât și cel universitar. Cu această idee am pornit de la început, înțelegând că există o piață de peste 200.000 de cadre didactice și câteva milioane de elevi, cărora ne putem adresa și oferi serviciile. Astfel că la început, din contra, nu am acceptat orice publicație, ci numai cele din domeniul vizat. Ulterior am diversificat activitatea editorială, înțelegând că la urma urmei, orice act cultural face parte dintr-un proces de învățământ, poate nu instituționalizat, dar cu siguranță putem vorbi de un act educațional personal sau personalizat.

Aşa se explică şi numărul mare de titluri editate (peste 1000). Acest lucru spune multe despre relaţia noastră cu autorii şi despre calitatea serviciilor oferite.

În schimb, ceea ce am urmărit tot timpul, a fost ca manuscrisele primite în redacție să fie decente din punct de vedere calitativ. Evident că nu toate lucrările apărute sub sigla noastră sunt extrem de elevate, dar nici una nu este într-atât de mediocră încât să ne poată bate cineva obrazul că am publicat-o numai pentru bani, ca să ne aflăm în treabă. Probabil asta este și cheia succesului. Pentru că nu ai ce face cu cărți pe care numai le ții pe raft, scoase în ediție minimă, pentru „sulfetul cuiva”, cum au mulți obiceiul să afirme. Ele trebuie să se vândă. Dacă se vând, prosperi și tu, și autorul, și aduci valoare și în viața cititorului. Astfel, toată lumea este câștigată. De exemplu, una dintre cele mai bune lucrări tipărite la noi, care se vinde extrem de bine în ultimii trei ani este „Metodica şi evaluarea pentru examenele de titularizare şi definitivare în învăţământ.”
Mii de exemplare din această carte ajung an de an în mâinile celor care au nevoie de ea, oferindu-ne satisfacții atât nouă, ca editori, cât și autorilor și clienților.

2. La ora actuală, trăim într-o societate în care orice decizie ai lua, tot stârnești comentarii și controverse. Cel mai important, mai cu seamă atunci când conduci o afacere, este să iei decizii care să nu îți îngreuneze ție, ca om, conștiința. La fel e și în domeniul editorial. Poți accepta orice spre publicare, cât timp conștiința ta este împăcată cu materialele asupra cărora ți-ai dat acceptul pentru a vedea lumina tiparului. Din acest punct de vedere și relația editor-autor, este una care se supune principiului de mai sus. Rareori se întâmplă să stabilești alt tip de relație decât una strict de afaceri cu autorii, dar de fiecare dată trebuie să îi poți privi în ochi când îi întâlnești, să fii clar în ceea ce vrei de la autori, să nu îți poată reproșa ceva ție, în primul rând ca om, apoi ca prestator de servicii editoriale. Cât despre ceea ce se întâmplă în organigrama editurilor, este exact ceea ce se întâmplă în orice instituție din țară: ar fi nevoie de oameni pe funcțiile respective, dar am învățat în democrație că se poate și fără.

3. În prezent avem proiecte comune cu edituri din Belarus, Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă. Cărțile editurii noastre sunt distribuite atât în librării clasice (au mai rămas foarte puține) cât și prin intermediul librăriilor on-line.
Instituțiile statului sprijină prea puțin, spre deloc actul editorial. De altfel, nu mi se pare că sprijină în mod real în vreun fel activitățile economice private, ba din contra, mai mult le încurcă uneori prin niște cerințe birocratice stupide. Trebuie să înveți să te adaptezi situației și să mergi mai departe, fără a-ți pierde entuziasmul. Pe lângă asta, sunt atât de obișnuit în a mă ajuta singur, încât nici nu mă pot gândi la vreo sugestie prin care statul m-ar putea sprijini.