Avem în Bacău colecționari renumiți, dar și creatori de ilustrate. Artistului fotograf Romeo Mărăndici i-a venit ideea de a relua acest gen de mesaj în urmă cu 5 ani. Atunci s-a văzut o creștere a cererii de felicitări personalizate, pentru diferite ocazii.
„Ne întrebăm care ar fi aceste ocazii? Fiind o țară preponderent creștină avem cele două mari sărbători, Crăciunul și Paștele, intermediar și Anul Nou. Dar sunt și evenimente în familie, legate de tainele vieții. Nașterea și Sfântul Botez. Iubirea care duce la logodnă și căsătorie. Felicitările pentru anii care se aniversează. Sunt și cărți poștale, dar care se folosesc foarte rar în România, care prezintă condoleanțe familiei, alături de semnatul în condica de onoare, pentru că și moartea face parte din viață. Două lucruri duc la nerealizarea acestui gest, altădată firesc. Unul ar fi că trăim într-o lume a vitezei și motivăm lipsa de timp, de fapt o proastă gestionare a timpului. Este mai comod să trimitem un SMS decât să scriem câteva rânduri pe o felicitare și să mai mergem și la Poștă. Unii pot motiva că nu știu adresa. Al doilea ar fi că s-a pierdut acel gest de a adăuga o felicitare unui buchet de flori, unei cutii cu bomboane. Haideți să spunem că este ziua șefului. Unele firme mai mici relizau fotografii de grup când se sărbătorea un eveniment. Aveau inscripționat și un scurt mesaj. Rămâneau amintiri de suflet. Dacă peste timp se făcea curățenie în biroul respectiv, acestea nu aveau destinația coșului de gunoi.”
Romeo Mărăndici,
artist fotograf
Realizarea unei cărți poștale personalizate nu este dificilă. Cu puțină îndemânare o poți improviza și singur. „Toată lumea face acum selfie-uri. Costă un leu să transpui imaginea din telefon pe hârtie. O liniezi pe spate cu pixul, scrii adresa, câteva rânduri, mai dai 2 lei pe timbru și surpriza este gata. Gestul îl va bucura sigur pe distinatar. Mai simplu, mergi cu ideea la o librărie sau atelier fotografic, unde te mai poți inspira. Se poate face un colaj și calitatea grafică este alta. Felicitările clasice cu ouă de Paște, reni și sanie, vor ajunge într-un sertar. Dar una personalizată cu chipul tău sau familia ta, sigur se va păstra într-un album. Timbrul lipit pe ea valorează foarte mult, prin valoarea documentară pe care i-o dă ștampila poștei. Pe el apare anul, luna, ziua și ora când a fost trimisă.”
Fotograful Romeo Mărăndici aduce la nivel de artă realizarea acestor mici bucăți de carton ilustrat. „Cartea poștală a dispărut o perioadă, și nu numai la noi. Ci și în țări ca Germania, Franța, Italia. Dar a reînviat în ultima perioadă. Am văzut în Franța, la intrarea în librării, adevărați pomișori împodobiți cu ilustrate timbrate. Mergeai la vânzător și-i spuneai: vreau două din astea, trei din alea… Noi aveam la chioșcurile de ziare vederi din stațiuni, de la mare sau munte. Dar erai forțat să cumperi aceeași imagine. Acum o poți personaliza. Și constat că numărul celor interesați, să facă o astfel de surpriză celor dragi, este în creștere.”
Apariția cărții poștale se datorează, de acum mai bine de 150 ani, unui factor poștal austriac, care în 1865 a propus folosirea unui carton pre-timbrat, care putea fi trimis fără plic, cu un tarif redus. Ideea lui Henrich Von Stephan a fost respinsă, pe motiv că mesajele private pot fi văzute de toți, și nu se mai păstra secretul corespondenței. După 4 ani, ideea este relansată de Hermann Emmanuel, profesor la Academia Militară, care propune utilizarea ei ca mijloc rapid și strict de comunicare, doar pentru rapoarte instituționale. Prezentată într-un articol de ziar, utilitatea ei atrage atenția directorului poștal austriac. Astfel, în 1869 apare prima carte poștală din lume, emisă de Imperiul Austro-Ungar. Un carton pre-timbrat, cu un spațiu în care încăpea un text de până la 20 de cuvinte. Devine astfel în scurt timp un mijloc de comunicare eficient, rapid și mai ieftin, comparativ cu scrisoarea tradițională. Se răspândesc treptat și primele cărți poștale ilustrate, care diferă de la o țară la alta.
Printre primele au apărut cărțile poștale tip vederi, care promovau turismul. Turnul Eifel, Statuia Libertății, Colosseum… apoi cele cu teme politice, de propagandă. Și capetele încoronate aveau efigii pe vederi. Însă, cele mai multe abordau lumea divertismentului. Industria pornografiei a acaparat piața cu imagini care nu erau obscene, mai mult provocatoare, cu odalisce în decoruri de budoar. Multe fiind reproduceri ale tablourilor unor pictori celebri. Cartea poștală asemănătoare celei de astăzi a fost lansată în 1902, în Marea Britanie. Pe spate este despărțită vertical în două părți. În stânga pentru textul expeditorului, iar în dreapta, loc pentru adresa destinatarului, timbre și ștampila oficiului poștal. Partea opusă este dedicată în întregime ilustrației. Diversitatea cărților poștale a dus la apariția cartofiliei și, implicit, a filateliei. Pe piața colecționarilor, specimenele rare se vând cu sume fabuloase de bani.
Un alt renumit artist fotograf din Bacău, Ioan Viorel Cojan, vine în completare pe aceași temă cu un mic eseu: „Eram la Arles acum ceva ani și-mi urmam cu entuziasm visul de a-mi adăuga pașii peste cei ai lui Van Gogh și Gauguin, doi mari artiști ce au adus un plus de glorie acestui oraș fascinant. Chiar în preajma uriașei arene romane unde se țin singurele coride europene din afara Spaniei, se găseau o puzderie de standuri, ca niște pomi de Crăciun, etalând o diversitate copleșitoare de vederi. Peisaje mirifice cu câmpurile provensale de lavandă, livezi de măslini și migdali, fermecătoare imagini citadine cu iz medieval, grădini cotropite de flori multicolore. Mulți artizani și produsele lor inspirate, creații grafice cu slogane nostime pentru toate ocaziile posibile. Chipuri transfigurate de emoții copleșitoare. Cu greu m-am putut hotărî ce să aleg și am realizat că am pierdut acel obicei minunat de a trimite o vedere celor dragi, din depărtări, însoțită de câteva cuvinte încărcate de emoția unei confesiuni, cu dorința de a împărți cu ei fascinația acelor locuri. Amintindu-mi de vederile de acasă, imagini stereotipe cu ctitoriile socialismului, cu straturile de lalele din fața Casei de Cultură ce semăna cu o fabrică de confecții și milițienii ce păzeau florile prinși în cadru, mă întreb rhetoric, și copleșit de melancolie, ce anume ne-a făcut să pierdem căldura sufletească ce o strecuram în mesajele scrise de propria mână…?”
Să trimiți o carte poștală este un gest de afecțiune și nostalgie, de împărtășire a unei bucurii fără secrete, de care să profite oricine o privește și îi citește din curiozitate, mesajul.
