Noua tehnologie a adus noi oportunitati, astfel, internetul a acaparat modul de distribuire a informatiei, deschizand larg accesul la lucrari care pe vremuri erau foarte greu de obtinut. Exista mii de site-uri care ofera carti gratuite sau la preturi modice, sunt milioane de carti disponibile pe internet, in diferite formate, usor de accesat: cartea electronica. Cartile electronice (e-books) devin tot mai populare.
Ce este o carte electronica?
Sigur, demersul nostru ar putea parea usor superfluu pentru cunoscatori, insa cititorul de varsta medie si chiar trecut de prima tinerete are mai putine cunostinte despre acest fenomen, dar si o mai mare rezistenta la nou. In orice dictionar gasim o definitie simpla, in limbaj mai tehnic, cartea electronica, Ebook, reprezinta un continut sub forma unor fisiere in diferite formate (EXE, PDF, HTML, XML etc.). Informatia poate fi stocata pe CD-ROM, discheta sau alt mediu de stocare sau poate fi transmisa prin mijloace electronice (Internet). Asa cum pentru cartea tiparita suportul il reprezinta hartia, cartea electronica are nevoie de un hardware pentru a fi citita (PC sau alte dispozitive). Nu cu multi ani, normal ca au aparut ale noutati tehnice, care faciliteaza accesul la informmatie. Ebook reader-ul este un dispozitiv de citire a cartilor in format electronic, sa zicem un PDA cu ecran ceva mai mare, 6-10 inch, strict pentru citirea cartilor, documentelor. Acest dispozitiv suporta mai multe formate de text cum ar fi: TXT, PDF, DOC, PPT, XLS si se pot vedea poze in diferite formate: JPG, BMP, PNG. Marele avantaj al acestor readere este ca se pot updata oricand cu cantitati imense de informatie ce se gaseste fie stocate in memoria computerelor din biblioteci, fie pot fi descarcate de pe internet. Astfel, cele mai populare e-book readere de azi sunt Amazon Kindle, Sony Reader si Barnes & Noble Nook, dar sunt destul de scumpe, cam 300$ bucata, dar au multe avantaje: sunt usoare, bateria tine foarte mult, au memorie suficienta pentru sute de carti, se pot folosi oriunde si oricand – chiar si afara in soare.
Cartile audio alunga plictiseala
Au aparut recent si carti audio (audio books), numite in Romania si carti vorbite sau carti sonore. Nu este vorba de dramatizari ale unor lucrari (sub forma clasicului „teatru radiofonic”) ci de carti citite de cineva, eventual chiar de autor. Aceste carti sunt foarte utile, deoarece pot fi ascultate oriunde cu un mp3 player ieftin, astfel ca se pot umple diverse momente plictisitoare, insa pot fi folosite, in viitor si in scoli sau gradinite. Asemenea audio books se gasesc si la Biblioteca Judeteana din Bacau, disponibile pentru copii, dar si pentru maturi. Desigur, oferta este destul de redusa acum, insa ea poate fi imbunatatita pe parcursul anilor.
Bataie pentru Romania
Sony, cu al sau Reader lansat in 2006 a fost primul mare producator care a facut pasul spre mari volume, cu un dispozitiv cu sub 300 g greutate si ecran foarte clar ce foloseste tehnologia e-ink (cerneala electronica), ce imita practic formatul scrisului pe hartie. In 2007 s-a lansat Amazon Kindle, dispozitivul care avea sa devina etalonul pentru e-readere in SUA. Piata e-readerelor parea extrem de indepartata de noi, insa Amazon.com a anuntat ca din octombrie, cititorul de carti electronice (electronic book reader) Kindle va fi disponibil si in afara SUA, putand fi comandat in 100 de tari la un pret de 279 dolari. Romania e si ea pe lista, astfel ca dispozitivul de 280 g si ecran de sase inchi va putea fi comandat si la noi. In prezent biblioteca are doar carti in engleza. iRiver Story este primul model de e-book reader care a intrat oficial in Romania, pe 15 decembrie anul trecut, la doar o luna de la lansarea sa pe piata coreeana. Chiar daca este un produs nou, de lux, el se vinde doar pe eMAG, la un pret destul de mare, care include si un card de memorie pe care sunt stocate 50 de titluri, publicate in limba romana, de la editura Litera. La noi mai exista cateva mii de astfel de biblioteci ambulante, predominant marca Sony, cumparate din strainatate, dar sunt si alte companii interesate sa devina distribuitori pe piata locala. In bibliotecile din Bacau nu am gasit nici macar informatii sumare despre cartea electronica, despre eReadere, ele nefiind inca disponibile in municipiul nostru.