câștigătorii licitației din luna iunie, dar care nu au achitat prețul convenit, nu mai sunt admiși
Lichidatorul judiciar al societății în faliment Energy Bio Chemicals (EBC) București, compania R & I Group SPRL, a reluat vânzarea fostului combinat Carom Onești, care a fost singurul producător de cauciuc sintetic din România, dar și a multor altor produse chimice. Joi, 10 octombrie, este anunțată din nou o licitație pentru vânzarea în bloc a ceea ce a mai rămas din acest combinat.
Prețul de pornire a licitației este tot de aproape 4,6 milioane de euro, exclusiv TVA, dar se menține la jumătatea prețului cerut inițial. Lichidatorul precizează însă că vânzarea se va face la cel mai bun preț peste cel de pornire a licitației, dacă vor fi cel puțin doi licitatori, sau la prețul de pornire dacă va fi un singur investitor.
Tot lichidatorul mai face o precizare interesantă, cu privire la „câștigătorii la licitație care au participat individual sau în asociere până la data de 5.6.2019 și nu au plătit prețul cerut”. Ei nu mai au dreptul de a se înscrie nici la licitația din 10 octombrie nici la altele care ar putea urma. În primăvară se spunea că a societatea din Onești ar fi fost preluată de ATAI Group, din Republica Moldova, dar care se pare că nu a achitat prețul convenit. ATAI, reprezentată de Anatolie Grosu, firmă de apartament, dar cu afaceri de milioane de euro și cu relații transfrontaliere, a ajuns de fapt la Carom încă de la începutul anilor 2000, pentru relații comerciale.
Carom a fost singurul producător de cauciuc sintetic din țară, însă în ultimii 20-25 de ani majoritatea instalațiilor sale au fost tăiate și valorificate. Proprietara combinatului, Veronica Neicu, spunea că aceasta era singura soluție, agreată și de bănci, pentru ca întreprinderea să supraviețuiască. Acum Carom mai are cele aproape 2,5 milioane mp de teren și câteva instalații și utilaje, dintre care o instalație care mai fabrica un sortiment de cauciuc.
În 2013, însă, Carom a intrat în insolvență, iar de aici sfârșitul de astăzi.
Bunurile din pachetul scos și acum la vânzare sunt „împreună cu toate documentele, autorizările, rețetele de fabricație, proiectul de închidere a batalurilor din Stația de Epurare Jevreni, cărțile tehnice ale EBC și brandul CAROM” – spune lichidatorul.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.