Cine nu-l cunoaște pe Dionis Pușcuță și îi vede lucrările, mai cu seamă pe cele din seria „Bestiarium”, așa cum se și numește expoziția lui personală de dată recentă, de pe simezele Galeriilor Karo, ar putea să și-l imagineze ca pe un tip tenebros, patetic, anxios, trăind în bula fanteziilor lui bizare.
Nimic mai departe de realitate însă, pentru că artistul este o persoană afabilă, echilibrată, destinsă, cu un spirit tolerant, stabilizator, vădit încă din perioada cât a fost președintele Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Bacău, dar și de când este șeful Secției de artă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”din Bacău, unde a dus până la capăt multe și valoroase proiecte artistice, fiindcă nu-i lipsesc niciodată ideile, inițiativele. Și acest lucru nu este întâmplător, pentru că Dionis a crescut și s-a format intelectual într-un mediu cultural, creativ, ca fiu al scriitorului Octavian Voicu, un om cu vocația construcțiilor durabile întru spirit, a „întemeierilor”.
După propria-i mărturisire, în pictură este preocupat de figurativ, având afinități cu zonele de limbaj plastic ale neo-expresionismului și pop suprarealismului. L-au captivat, din copilărie, benzile desenate, comics-rile, și acum fiind pasionat de gen, apoi l-a atras mitologia populară românească și cea universală, zoomahia, făpturile fantastice, fabuloase din cărțile medievale și din basme: zgripțori, căpcăuni, zmei, știme, strigoi, balauri, joimărițe, sau cele hibridate, având și elemente umane. Teratomorful din pictura lui Dionis nu este însă unul înspăimântător, având o latură de umor, o dimensiune ludică, dacă îi privești mai atent lucrările. De altfel, artistul, când vorbește despre ceea ce l-a inspirat, descrie momentele când asculta „Cantabafule” ale formației Phoenix, cu textele lui Ujică și Foarță. Și astfel, s-au ivit pictofabulele sale, într-un proces de creație complex, de lungă durată (hrănit de o bogată informație de specialitate, mereu împrospătată), amprentat de o viziune personală asupra vieții și artei.
În imaginarul său, locuit de creaturi ciudate, de fantastice hibridări de forme, de simboluri, își face apariția, din când în când, și Prințul Iluziei, Don Quijote (în câteva lucrări de o pregnantă expresivitate), pentru că Dionis, ca orice artist autentic, e un visător, un idealist, căutând neobosit frumusețea ascunsă a lucrurilor. Nu credea Cavalerul Tristei Figuri că, „Ochii care nu văd decât ce există sunt orbi.Viața e măreață prin ceea ce nu există încă”?
Nu înainte de a aminti și remarcabila serie scurtă de portrete ale lui Bacovia, inspirate, sugestive, admirabil executate (vernisate la Casa memorială a poetului, la celebrarea a 140 de ani de la nașterea acestuia), mă întorc la expoziția „Bestiarium”de la Karo, pentru a remarca siguranța desenului, dinamismul compoziției, culorile tari. Imaginile sunt puternice, sonore, conținând o energie tonică, imposibil de a te lăsa indiferent.Dimpotrivă, te iau în asalt. Nota satirică este evidentă, cu trimiteri la o realitate agresivă, urâtă, agitată spasmodic, la relațiile discordante dintre oameni, dar, în substanța lui ultimă, acest bestiarium este insolit și ludic, cu o tonalitate umoristică. Pentru că intenția acestor pictofabule ale lui Dionis Pușcuță nu este de a înspăimânta privitorii, ci de a-i binedispune și a le aminti credințe străvechi legate de magica putere ocrotitoare a unor animale fabuloase.
