Silvia Tiperciuc mai face un pas spre publicul iubitor de arta cu aceasta a treisprezecea personala de la Galeria „Ion Frunzetti” si Galeria „Noua”, invitându-l la un impresionant spectacol vizual. Ampla expozitie este compusa din doua sectiuni, cuprinzând pictura si instalatii, si este rodul unui efort creator de proportii, remarcabil prin profesionalism, prin idei, imaginatie, executie ireprosabila.
În sala de la parter sunt expuse câteva peisaje care se impun prin rigoarea, echilibrul compozitiei si o cromatica bine stapânita. E admirabila claritatea si forta acestei picturi cu rosuri dense, catifelate, cu verzurile complementare care se armonizeaza cu nuantele de ocru stenic, cu un frumos albastru si cu brunuri grele. Câte o strafulgerare de alb vine sa confere stralucire si sonoritate ansamblului. Lucrarile emana caldura, energie interioara, o plenitudine a trairii. Au un aer calm, senin, o unda de mister si o puternica încarcatura afectiva. Acuratete, mestesug, creativitate marturisesc si lucrarile în stil abstract (Kandinsky, Mondrian, Malevici sunt termenii de referinta aici), intens spiritualizate.
Surprind placut apoi instalatiile Silviei Tiperciuc, artista gasind valente noi, expresive unor obiecte umile, comune, unor banale suluri de carton (cum sunt cele de la prosoapele de bucatarie). Zeci de astfel de suluri sunt dispuse în felurite combinatii, configuratii, într-o ritmica alternanta. Interventiile de culoare, asocierile de texturi diferite, un simt precis al decorativului, extraordinara migala, minutie a acestor ingenioase prelucrari transfigureaza obiectele, le resemnifica.
Iar ceea ce a rezultat este o încântare! E un fel de orga cromatica, o fermecatoare scenografie de forme si culori care-ti stârnesc imaginatia si-ti bucura privirea, un cuceritor apel la ludic. Silvia Tiperciuc are mâini maiestre, tot ce atinge devine arta.
În fine, trebuie sa vedeti aceasta expozitie (pe care artista a dedicat-o mamei ei si memoriei tatalui) ca sa va convingeti de adevarul spuselor mele.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.