Drujbele erau cândva uneltele fermierilor şi tăietorilor de lemne, dar în ziua de azi oricine stă la curte are tendinţa să utilizeze o drujbă pentru numeroase activităţi – de la tăiatul lemnelor de foc la toaletarea copacilor şi construcţia gardurilor. Gama de produse disponibilă a urmat aceeaşi tendinţă, aşa că, în prezent este destul de dificil să decizi ce drujbă trebuie să cumperi.
Există două categorii mari de drujbe, electrice și pe benzină. Când luăm decizia de cumpărare a unui motofierăstrău, trebuie să ținem cont de niște criterii care merg de la propriile caracteristici ale drujbei până la tipul de folosire a acesteia, tipul de lemn pe care vrem să-l tăiem și așa mai departe. Important este ca drujba pe care o alegem să răspundă nevoilor noastre și frecvenței de folosire.
Atât drujba electrică, cât și cea pe benzină, are avantaje și dezavantaje.
Piese drujbă – oferte (LINK)
Drujba electrică funcționează, logic, cu energie electrică, drept pentru care trebuie să fie conectată la o priză pe durata funcționării sau să aibă o baterie. Pe de-o parte, acestă caracteristică poate presupune un dezavantaj de mobilitate, dar pe de altă parte, folosind o drujbă electrică suntem feriți de inhalarea fumului produs de combustibilul drujbei pe benzină.
Unul din avantajele drujbei electrice este că aceasta este mai silențioasă. Alt avantaj este că nu emite gaze contaminante și, în general, drujbele electrice sunt mai economice, dat fiind că atât prețul inițial, cât și costul combustibilului, sunt mai mici decât în cazul drujbelor pe benzină. Pe de altă parte, acest tip de drujbe sunt caracterizate de o greutate redusă, deci pot fi folosite timp mai îndelungat fără a provoca oboseală și dureri de brațe.
Pe de altă parte, aceste drujbe sunt și mai puțin puternice decât cele pe benzină, astfel că sunt mai potrivite pentru uzul hobby decât pentru cel profesional. Drujba electrică are, însă, un timp de recuperare mai scurt și pornește mai ușor, la o simplă apăsare de buton.
Piese drujbă – oferte (LINK)
Drujbele pe benzină sunt cele mai populare și mai utilizate, grație, în bună parte, puterii lor mai mari și durabilității pentru munci intense și grele. În general, cele mai bune drujbe pe benzină se folosesc în mod profesional pentru munca la pădure, asta pentru că sunt mașini robuste și rezistente, capabile să taie inclusiv arbori de mari dimensiuni.
Acest design robust ne poate duce cu gândul la mașinării dificil de utilizat. Totuși, în actualitate, pe piață, sunt disponibile modele foarte ergonomice și ușoare, potrivite pentru a fi utilizate ca motofierăstraie profesionale pentru o perioadă lungă de timp și la operațiuni intense.
Piese drujbă – oferte (LINK)
Această mare varietate de modele face să existe și o gamă de prețuri destul de vastă în rândul motofierăstraiele pe benzină. Chiar dacă drujbele pe benzină sunt mai scumpe decât cele electrice, în funcție de necesitățile pe care le avem putem găsi și modele economice de mare calitate.
Pe de altă parte, acest tip de drujbe sunt capabile de operațiuni de mare precizie, datorită puterii sporite, dar și faptului că, spre deosebire de drujbele electrice, nu avem limitări de utilizare.
Drujbele pe benzină au și dezavantaje, e adevărat. În primul rând, au nevoie de mai multă mentenanță decât cele electrice. Asta din cauză că au un motor mai complex, care e mai predispus la posibile avarii.
În plus, acest tip de scule au un nivel mai ridicat al zgomotului, ceea ce poate fi contraproductiv pentru utilizator, dacă nu chiar dăunător, dacă acesta nu utilizează căști de protecție acustică. Totodată, zgomotul este deranjant nu doar pentru utilizator, ci și pentru vecini. În fine, întrucât sunt mai puternice, aceste mașini sunt și mai periculoase decât cele electrice, deci utilizatorii de drujbe pe benzină sunt mai predispuși la accidente.
O altă problemă importantă este mărimea drujbei. Dimensiunile motofierăstrăului depind de capacitatea cilindrică și de puterea motorului. La alegerea mărimii drujbei trebuie să ții cont de următoarele aspecte:
– dacă ești începător, trebuie să alegi o drujbă mai mică, mai ușor de manevrat. Dacă motofierăstrăul este prea greu, vei experimenta durerea și oboseala mâinilor și a brațelor, din cauza lipsei de experiență, fapt ce reprezintă un risc pe termen lung
– dacă ai de tăiat arbori mai mari și/sau lemn de esență mai tare, trebuie să alegi o drujbă mai puternică, cu capacitate cilindrică mai mare și cu o putere a motorului corespunzătoare. Dacă drujba este prea mică pentru ceea ce vrei tu să tai, aceasta va fi suprasolicitată și se va uza mai repede.
Până la urmă, alegerea unei anumite drujbe depinde de felul în care o utilizăm și de frecvența cu care e folosită. Ambele variante au o serie de caracteristici particulare de care trebuie să ținem cont pentru lua o decizie corectă.