Alarmă în Piața Sud! Toată lumea freamătă pe la colțuri de tarabă. Motivul? A apărut „unul” care „filmează”. De fapt, eu eram „subiectul” și nu făceam decât niște poze pentru cititorii noștri și să mai trecem în revistă prețurile de pe tarabă. Doar informativ. Nu vreți să știți, însă, cum e să simți pe tine dintr-odată câteva zeci de perechi de ochi, iar privirile nu erau tocmai prietenești.
Primii care m-au întâmpinat au fost precupeții din zona de pepeni, dinspre strada Carpați. Nu știau cum să mă convingă care mai de care. „Poftiți domnu’ să vă dau un pepene proaspăt, cu codiță verde”, sau „Domnu’, vă dau un pepene dulce ca mierea?”. Întrebările au încetat brusc atunci când am scos carnețelul să notez prețurile. Iar precupeții se ascundeau după tarabe șoșotind. Ce senzații… Apoi, cu pixul în mână, mă pierd printre tarabe. Sunt și unii care își văd de ale lor și rămân impasibili la vederea camerei foto. Alții pun mâna la ochi și strigă să audă și concurența „nu mă filma!!!”. Am senzația că nu vor, dar dă bine la imagine.
Un nene spune sec: „filmează-l pe ăla de la Suceava”, iar ăla de la Suceva își vedea de treaba lui stropind de zor niște pere. Săptămâna trecută am fost prin Piața Centrală iar acum încercam să îmi dau seama dacă există o diferență între cele două locații. Și nu mă refer la mărime sau la marfă. Lume la fel de pestriță doar că ceva mai puțină. Nu am putut să nu remarc un nene care vindea un soi de ciuperci, bând bere rece. Convingător comerciantul, mai ales că avea o privire care mi-a înghețat mâna pe camera foto și nu l-am mai imortalizat, evitând astfel un posibil conflict.
Iar acum să trecem la prețuri. Cu plus- minus 1 leu sau 50 de bani, orientativ, puteți achiziționa din Piața Sud roșii românești cu 4,5 – 5 lei kilogramul. Ardeii kapia sunt la 6 lei iar gogoșarii la 7. Ceapa face cam 3 lei kilogramul iar castraveții în jur de 4 lei. E ușor de calculat cam cât ar face o salată de sezon. Dar să mergem mai departe cu prețurile: ardei gras 4 lei, cartofi albi și roz 2 lei (în funcție de mărime), varză 2 lei, vinete 3-4 lei, fasole verde 10 și usturoi 10 lei. Kilogramul. Dacă am pomenit la început de pepeni, ei bine, aceștia se vând cu 2 lei kilogramul verzi și 5 lei cel galben. La intrarea dinspre strada Mărășești, legea e făcută de struguri care s-au încununat cu titlul de „regele pieței” la capitolul fructe. Strugurii Ceasla la 4 – 4,5 lei kilogramul, tămâioasă românească la 5 lei, struguri de masă cu 4 sau muscat otonel la 5 lei kilogramul. Printre altele, am remarcat prunele, sau perjele, la 3 lei kilogramul, pere de Fălticeni la 7 lei, căpșuni la 13 lei, caise cu 6 lei kilogramul, piersici 6 lei, mere 4,5 iar știuletele de porumb, încă bun de fiert sau copt se vinde cu 1 leu bucata.
Nu puteam să ratez hala de lactate și zona aceea de magazine care era destul de aglomerată. Oamenii stăteau liniștiți la coadă, iar majoritatea dintre ei țineu cont de măsurile impuse prin portul măștii obligatoriu în spațiile închise sau aglomerate. Că nu le purtau regulamentar, asta este cu totul altceva… La lactate, cu toate că nu era multă marfă, mi s-a părut mai diversificată decât în Piața Centrală. Sau poate ajung eu prea târziu. Dar cele mai importante sunt prețurile: lapte dulce-6 lei bidounul de 2,5 litri, brânză proaspătă (scoaptă)-7 lei porția (cam 400-500 de grame), caș de oaie 25 de lei kilogramul, urdă 23, telemea de oaie de Itești 30 de lei iar brânza de burduf, tot de Itești, 23 de lei kilogramul. Ouăle de găină sau de prepeliță s-au terminat demult. Cu lista de produse finalizată mă pregătesc de finalizat ședința foto. Lumea se ferește în continuare. Doar un domn se așează frumos la poză și spune „eu am mască și sunt regulamentar”. Nu ne dă mai multe detalii și părăsește piața râzând. Cam același lucru mi-a rămas și mie de făcut. Lumea pestriță și zumzetul pieții rămân în urmă… Acum puteți să vă faceți calculele. Mergeți la cumpărături?