22 decembrie 2024

Carduri naționale de sănătate „uitate ” de beneficiari

• ce soluții sunt pentru ridicarea lor

Așa cum anunțam la mijlocul lunii august, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău a semnat contractul cu Poșta Română și cu Imprimeria Națională pentru distribuirea unui nou lot de carduri naționale de sănătate. Acestea nu au mai fost emise fizic de circa un an, motiv pentru care toți asigurații noi intrați în sistem și-au putut verifica, la nevoie, calitatea de asigurat numai de pe site-ul CJAS Bacău, atunci când au avut de accesat vreun serviciu medical.



Au fost preluate de la București, pentru județul Bacău, 24.540 de carduri naționale de sănătate, care urmau să fie distribuite către toți acei asigurați pentru care nu au fost emise încă aceste carduri. Foarte mulți dintre aceștia sunt tineri care abia au împlint 18 ani și au devenit asigurați.

Între timp, Poșta Română a finalizat distribuirea acestor carduri naționale de sănătate. Sunt însă peste 2.500 carduri care au fost returnate la CJAS Bacău motivat de faptul că beneficiarii nu fost găsiți la domiciliu sau nu au răspuns la cele două notificări ale poștașilor.

Conform contractului, pentru a intra în posesia acestor carduri, postașii au încercat de două ori să găsescă beneficiarul la adresa de domiciliu din buletinul de identitate. În situația în care nu vor putea finaliza cu succes transmiterea cardului, atunci acesta se vor preda la CJAS Bacău, de unde vor putea fi ridicate direct de beneficiar.

„Aceste carduri sunt ale asiguraților născuți în perioada 1999 – 2001, deci ale tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani până în martie 2019 sau ale persoanelor mai în vârstă care au devenit asigurați la sistemul de sănătate până în martie 2019. Pentru cei care se știu că s-ar putea afla în această situație le recomandăm să sune la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău pentru a primii informații despre cardul de sănătate, iar în situația în care răspunsul nostru este afirmativ, atunci să vină la sediul instituției noastre de unde îl vor putea ridica.”

Marius Savin, președinte – director general al CJAS Bacău

Asigurații care ar urma să primească aceste carduri prin CJAS Bacău trebuie să mai știe că starea lor actuală din SIUI (aceea de asigurat, ce poate fi verificată prin accesarea cu ajutorul codului numeric personal) nu se va schimba decât după ce vor semna de primire a cardului (în acest moment în aplicație este scris „asigurat, fără card național de sănătate emis”, iar după primirea și activarea lui, mesajul se va schimba în „asigurat, cu card național de sănătate emis”). Prin urmare, vor putea beneficia în continuare de servicii medicale în baza simplei consultări a sistemului informatic de către furnizorii de servicii medicale și farmceutice.

Cardurile naționale de sănătate nou emise au o valabilitate de 7 ani.

508.000

În prezent, la nivelul județului Bacău sunt active aproape 508.000 de carduri naționale de sănătate. La acestea se adaugă acum și cele nou emise. Cardurile naționale sunt valabile numai pe teritoriul României. Acestea oferă accesul spre serviciile medicale oferite de furnizorii aflați în contract cu CJAS Bacău (spitale, laboratoare, farmacii, medicina primară, furnizori de dispozitive medicale etc).


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img