Prinsă între două zile nelucrătoare oficial, 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului și 3 iunie – o sâmbătă obișnuită, ziua de 2 iunie a fost declarată și ea liberă, tot oficial, de la Guvern. Să se lege cu celelate două, cu sărbătoarea Rusaliilor, de duminică, 4 iunie, dar și cu ziua de 5 iunie – sărbătoarea creștină a Sfintei Treimi. Week-end-ul săptămânii în curs se prelungește, astfel, la cinci zile. O minivacanță pentru bugetari mai ales, pentru că în mediul privat lucrurile stau cam altfel, adică se lucrează normal.
Unii ar spune că e o dovadă crasă de discriminare între bugetari și salariații din privat, dar Codul Muncii nu interzice nimănui să acorde liber, dacă este legal, iar în mediul privat să se lucreze oricum. Legea nu impune anumite cerințe de formă ale deciziei unui angajator în astfel de cazuri și nici nu există o procedură legală pe care acesta e obligat să o respecte, cu excepția prevederilor speciale din Contractul Colectiv de Muncă sau din regulamentul intern, dacă acestea există.
Sentimentul că între cele două categorii de salariați se face, totuși, discriminare, persistă. Nu l-am văzut exprimat virulent, dar mocnește pe undeva, mai ales în condițiile în care și de majorarea lefurilor în mediul bugetar se vorbește insistent, chiar cu exemple, în timp ce mediul privat bate încă pasul pe loc.
Românul, se spune, se uită foarte atent la capra vecinului. Acum angajatul de la privat o vede mai bine plătită pe a vecinului bugetar, mai bine hrănită și, culmea, și mult mai slobodă. Ca de obicei, poate ar vrea să moară capra vecinului, dar ia-o de unde nu-i! Cinci zile, cu începere de astăzi, capra a plecat în vacanță.
Salariații din privat încep, astfel, să migreze spre mediul bugetar. Iar acesta este tot un drept constituțional.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.