Prin anii ’50-’60, elevii din România invatau poezii patriotice despre Uniunea Sovietica. Se cântau cântece despre URSS, se faceau conferinte si colocvii pe tema “Stalin si poporul rus/ libertate ne-au adus”. Toata tara proslavea socialismul si mareata realizare numita URSS. Strazile oraselor erau denumite dupa eroii sovietici; orasul Brasov luase numele de “Orasul Stalin”, portretul si statuia lui Lenin se aflau peste tot, la defilari, la festivaluri, la sedintele de partid.
A trecut timpul, cultul URSS a fost inlocuit cu cel al lui Ceausescu; nu mai era cântata Uniunea Sovietica, era cântata România. Drapele, portrete, poezii, imnuri, nume de strazi, ma rog, tot tacâmul. Tara intreaga cânta fericirea de a trai intr-o patrie socialista, cârmuita cu pricepere de tovarasul Ceausescu. A mai trecut ceva timp si iar s-au schimbat treburile.
Astazi cântam cu sârg Uniunea Europeana; strazile poarta nume ale fondatorilor sai, statuile “parintilor UE” stau la loc de cinste. Nu cântam si nu spunem inca poezii despre UE, dar avem simpozioane, mese rotunde, colocvii si chiar copiii din scoli sunt indoctrinati de mici despre cât de bine si frumoasa este Uniunea Europeana.
In fond, in atatia ani de cântari si slave, nu s-a schimbat mai nimic. Noi am ramas sa intonam patriotic imnuri de multumire celor care ne jefuiesc. Ca in anii ’50 rusii ne luau petrolul si alimentele iar noi le multumeam de zor, sau ca astazi resursele noastre sunt furate cu acte in regula de privilegiatii UE iar noi le multumim organizând simpozioane, nu e nici o diferenta.
