19 noiembrie 2024

Candidaturi respinse pe banda rulanta

În Sâmbăta Mare, Biroul Electoral al Municipiului a publicat pe site hotarârile privind respingerea candidaturilor unora dintre cei care doreau sa devina primar sau consilier local al municipiului Bacau. Astfel, candidaturile lui Cristian Ghinghes si a lui Marian Damoc au fost invalidate întrucât un număr mare de date din listele de sustinatori erau incorecte. Invalidat a fost si Cristinel Maric, care îsi depusese candidatura pentru Consiliul Local.

Dintre acestia, au depus contestatie Ghinghes si Maric si ambii au pierdut pe fond. Cristian Ghinghes, cel mai tânar aspirant la fotoliul de primar, a declarat ieri ca în faza contestatiei ”instanta nu a intrat pe fond. Eu doresc sa mi se indice care sunt semnaturile invalide, cu fila si numarul. Eu si voluntarii am strâns în strada semnaturile, am vazut buletinele oamenilor, nu aveau cum sa fie atâtea incorecte”, a spus Cristian Ghinghes.



Desi initial a anuntat pe Facebook ca va ataca decizia biroului, Marian Damoc a renuntat la aceasta varianta, optând pentru sesizarea Autoritatii Electorale Permanente.

”M-am consultat cu echipa si am ajuns la concluzia ca si contestatia va fi judecata de oamenii lor. Am depus o sesizare la Autoritatea Electorala pentru a se verifica întreaga procedura. Eu am depus listele luni si am primit raspuns abia vineri noapte, în timp ce altii au primit raspuns a doua zi. Doar la independenti au gasit procente mari de semnaturi incorecte, în timp ce la partide 0.

Circa 1000 de sematuri le-am strâns în strada, iar restul pâna la 2100 au venit prin intermediul prietenilor, rudelor, nu am motive sa cred că au vrut sa ma saboteze”, a spus Damoc. Potrivit unui infografic făcut de Ghinghes, candidatii partidelor nu au avut nici o semnatura anulata, în timp ce la candidatii independenti s-au gasit peste 40 la suta dintre semnături invalide.

Emil Melinte a fost admis pe lista de candidați la primarie, asta desi în hotarârea publicata pe site s-a produs o eroare materiala în sensul în care candidatura sa este respinsa. Aceasta va fi corectata de birou cel mai probabil azi. ”Am sesizat si eu neconcordanța, dar mi s-a spus ca se va corecta, pentru ca era foarte târziu când au publicat deciziile pe site”, a spus Melinte.

Au fost invalidate si propunerile de candidati sau consilieri depuse de PRM, PNȚCD, PND, Partidul România Unita, Partidul Romilor Democrati. Candidatura primarului suspendat Romeo Stavarache a fost validata.

Pe 4 mai, vom afla care sunt candidaturile ramase definitive pentru primarie, consiliu local si judetean.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014