Este intrebarea pe care ti-o pui atunci când vezi toata aceasta vânzoleala de la televizor legata de scumpirile care intra in vigoare pe 1 aprilie. Intâi apare mam’zell Petrescu, care anunta ca sunt in pericol pensiile daca nu se mareste acciza.
Apoi apare un coleg de guvern care afirma ca duduia nu a avut intentia de a lega plata pensiilor de acciza, a fost o exprimare nefericita, de fapt, s-a referit la bugetul consolidat al statului si la influenta, inevitabila, pe care stagnarea accizei o poate avea asupra cheltuielilor cu anumite drepturi, deloc noi, constante. Ministra s-a grabit, dar trebuie iertata, pentru ca nu a lucrat niciodata.
Nici la Directia de Finante dintr-un orasel oarecare, nici intr-o firma privata. Ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze cu adevarat este lipsa unei viziuni unitare, felul in care fiecare iese pe post si declara ce vrea, caci asta reflecta si dezordinea din modul in care decurge guvernarea. E un fel de joc al declaratiilor, fireste, nimic serios, pâna in momentul in care ajunge cutitul la os.
Creste acciza, transportatorii striga, batrânii se bucura, pentru ca vor fi bani de pensii, apoi cresc preturile, agentii economici dau din umeri si arata spre guvernanti, batrânii plâng in fata camerelor de filmat, liderii de sindicat se revolta, dar cu moderatie, ca sa nu-si clatine afacerile. Simultan, aflam ca banii obtinuti din cresterea accizei pe carburanti si taxa pe stâlp (ce-o fi aia, maica?) nu se mai duc in autostrazi si spitale (eventual, municipale), ci in salarii, naveta, reduceri de CAS si TVA.
In statul nostru strâmb, nu cererea, raritatea si calitatea produsului regleaza preturile, ci declaratiile hazardate ale unor ministri, analisti sau guvernatori. Sau ale unor fosti lupi de mare. Nu exista o strategie nationala. Chiar daca unele institutii au specialisti care ar vrea sa faca ceva (daca ar fi lasati), nu exista programe si, mai ales, nu exista bune intentii. Asta ma sperie. Nu exista patriotism.
E un pasodoble perpetuu, in care ne luptam, dar nu avansam, stam pe loc si tropaim in aceeasi sala amarâta. Ei promit, noi credem, ei nu se tin de cuvânt, noi ne suparam si iesim in strada sau facem greva. La asta se reduce totul. Traim intr-o „tara emergenta”, pentru ca asa vor cei pe care i-am ales. Cei care ne vor binele si ne-ar putea salva nu vor sa fie alesi.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
