Când tot mai mulți români vor să emigreze, un israelian plecat în 1963 din Bacău vrea să se întoarcă acasă

Atunci când crezi că le-ai văzut pe toate, viața îți oferă noi surprize. De curând am descoperit o nouă poveste de viață care cu ușurință ar putea deveni roman de succes. Practic, am avut plăcerea să îl întâlnesc pe muzicianul evreu Roni Mendes. Pe numele său din acte, Iancu Mendel s-a născut în Bacău în 1949 iar din 1963 a plecat în Israel. Acum face eforturi susținute să-și recapete cetățenia și să se mute înapoi în Bacău. Dar să îl lăsăm pe Roni să-și depene povestea. (Florin Ștefănescu)

„Am plecat din România în toamna lui 1963, chiar de ziua actualei mele soții. Era 6 septembrie. Am plecat cu greu pentru că taică-miu era în pușcărie și mama a trebuit să divorțeze. Tata era închis pentru delapidare cu două kilograme de făină de porumb pe care i le-a dat unui sărman.

Am avut un vecin care a fost ucis pentru câteva grame de aur. Așa erau vremurile. Eu am făcut școală, până în clasa a VII-a aici, la Școala Nr. 1, care era chiar aici peste drum de Teatrul Licurici. Acum s-au făcut blocuri, numai teatrul ăsta a rămas, vai de capul lui. Era frumos. Copilăria mea a fost ceva de vis, de aceea vin cu mare drag aici.

La părinți și la prieteni. Bacăul pentru mine este un loc deosebit. Pe vremea aceea, oamenii plecau pe capete. Ni s-a dat voie, pentru că evreii plăteau câte 3.000 de dolari de fiecare să plece. A fost o ruptură pentru mine. Eu de la 8 ani am fost cântăreț. Am luat și locul I pe țară la un concurs de muzică la Sala Palatului.

Microfonul era mai înalt ca mine. Apoi am cântam cu o formație unde era pe vremuri fabrica Proletaru, la un club. Cu saxofonistul Oprea, toboșarul Guță, pianistul Bejan… Când am plecat în Israel a fost foarte greu. Nu cunoșteam limba, nu aveam bani… Am ajuns la Tel Aviv și apoi am fost distribuit la Bengurion. Am mers la școală și am învățat în limba ebraică.

rimii trei ani a fost un dezastru pentru mine. Încet, încet, am învățat apoi am urmat Conservatorul unde am făcut bel canto timp de patru ani și am lucrat și la Teatrul Românesc din Israel. După ce mi-am terminat studiile a trebuit să merg în armată iar în 1973 a fost războiul de iom kipur, de ziua ispășirii. Am fost luați prin surprindere.

Atunci, în două săptămâni am învățat să conduc un tanc și am fost în război. A fost crâncen și de atunci am rămas cu sechele. Am fost rănot și am stat doi ani la spital pentru recuperare.

Încet, încet mi-am revenit și m-am recăsătorit. Soția mea are rădăcini olandeze și este din Africa de Sud. Am locuit o vreme acolo iar din 1994, de când a devenit Mandela președinte, am plecat de acolo. De când am plecat din România, din 1963, și până acum, 30 de ani am fost plecat în străinătate unde am cântat.

Vreo trei ani prin Canada și America. 20 de ani am stat în Africa de Sud, după care, cinci-șase ani am lucrat prin Europa, mai mult în Belgia, Italia și Franța. Eu am vrut să mă întorc acasă încă de pe timpul lui Ceaușescu dar nu mi s-a dat voie, pe motiv că părinții au renunțat la această țară. Am reușit totuși să vin de câteva ori și eram filat de Securitate și Miliție.

După 1990 am venit mai des și acum vreau să mă stabilesc aici. Bacăul este foarte frumos. Îmi place mâncarea, îmi place atmosfera de la noi. Îmi place tot ce vezi aici. Din punctul meu de vedere, orașul arată superb. Nu pot să spun că am nostalgia locurilor de altă dată, dar, acum când am venit, am ales să stau într-un apartament care este amplasat pe vechiul loc unde era Proletaru. Acolo unde am eu rădăcinile, pe locul unde am copilărit. Nu știu cum e pentru voi. Fiecare are problemele lui. Dar pentru mine, la vârsta mea, să revin acasă, ar fi un lucru nemaipomenit.

Ce se întâmplă acum în țară s-a întâmplat cu mult înainte și în alte țări. Câți oameni au plecat din Italia? Cred că zeci de milioane. Așa și la noi. Dar economia se va redresa și va fi bine. Trebuie să fim încrezători. Îmi place că în oraș s-au reabilitat niște obiective de valoare cum ar fi clădirea Bibliotecii Centrale sau a Palatului Administrativ. Eu trag mari speranțe că voi reuși și mă voi întoarce acasă. Și voi trăi bine. Acum sunt extracomunitar și nu am voie să cumpăr casă și pământ.

După ce-mi voi recăpăta cetățenia îmi voi cumpăra. Apoi vreau să trăiesc aici, să respir aerul de acasă alături de prietenii mei. Și ca să încheiem într-o notă amuzantă, deși aș putea să vă povestesc foarte multe chestii amuzante, să știți că eu am fost singurul jidan care am cântat la Partid.

Veneau și mă luau cu mașinile alea negre marca Moskvich și mă duceau la Dumbrava,hotelul-restaurant al Partidului pe vremea aceea și cântam la toți mahării vremii.”