28 decembrie 2024

,,Când respecti legea, emotiile negative te ocolesc”

– spune Toader Vlad, primarul comunei Racova

– Sunteti la al cincilea mandat, sub sigla PSD. Nu-i prea mult? Nu-i daunator pentru democratie?

– Nu poate fi vorba despre asa ceva. Sunt proiecte in derulare. Mi-am propus sa le finalizez. Eu, ca initiator al acestora, ca responsabil de proiecte, stiu cel mai bine cum trebuie sa le gestionez. Nu spun ca sunt de neinlocuit, dar…



– Anterior, ati câstigat alegerile si cu 62 la suta din preferintele electoratului. Acum ati cucerit atentia publicului cu un mandat cucerit la… fotografie, cu doar trei voturi in plus. E ca in file de poveste…

– Da, de patru ori au fost numarate voturile. Mereu a fost consemnat acelasi rezultat (trei voturi in plus…), desi unii au dus in lume alte zvonuri. A stat comisia pâna la ora 14.30, luni, când a plecat cu buletinele de vot la Bacau. N-a fost un vot democratic, liber. Electoratul a fost fortat un pic. Liste, mese, crâsme etc. Dar a trecut totul. Intram in normal. Doar trei voturi in plus? Da, asta imi da de gândit…

– Nu stati prea confortabil in Consiliul Local. Va lipseste si majoritatea simpla…

– Da, nu avem nici majoritatea simpla. Noi, filiala PSD, avem patru consilieri, ALDE, aliatul nostru, are doi consilieri, PNL, care are cinci consilieri, si PRM, cu doi consilieri, detin majoritatea simpla…

– Interesanta alianta: PNL si PRM… O alianta care si-a impus viceprimarul.

– In aceste conditii, PNL a propus un viceprimar si a câstigat. Dar proiectele noastre – utile pentru comunitate, transparente, legale – nu cred ca vor avea probleme. Spun asta gândindu-ma si la faptul ca noul viceprimar, Catalin Apetrei, este tânar si are experienta strainatatii. Campania electorala a trecut. Sper ca vom munci impreuna pentru interesele comunitatii.

– Campania electorala inseamna vorbe, vorbe, vorbe… Spuneti-mi câteva obiective care, dupa patru ani de mandat, vor ramâne in inima racovenilor…

– Drumul de la Halmacioaia, cu o lungime de 3,5 km. In cel mult doi ani va fi asfaltat. Adaugati si drumul Letcana (aproximativ 1 km), care va fi asfaltat in urmatoarea perioada. Am semnat cu Compania Regionala de Apa Bacau un proiect generos care vizeaza realizarea unei retele de apa si canalizare de 36 km de retea de aductiune a apei potabile si alti 36 de kilometri de retea de canalizare. Valoarea proiectului, care va fi derulat de CRAB, este de 5.200.000 de euro. Lucrarile vor fi terminate pâna in anul 2020. Vor putea beneficia de implementarea proiectului toti cei 3.250 de locuitori ai comunei. O alta tinta, iluminatul public – va deveni unul ecologic si mai eficient. Nu vom uita nici de reabilitarea a doua camine culturale (Racova si Gura Vaii). Este posibil ca unul dintre ele sa capete o noua destinatie: camin de batrâni.

-Magistrala de gaz metan va este doar un vecin… prieten. Nu va gânditi sa va apropiati ceva mai mult?...

– In 2002, am preluat o idee de proiect de la fostul primar. Am organizat atunci chiar si o licitatie, dar… Proiectul ca atare era, la acea vreme, in valoare de vreun milion de euro. Racordarea la reteaua de gaz metan nu este simpla. Iti trebuie cel putin 400 de abonati, de locuinte bransate. Apoi, poti beneficia de gaz metan. Multi cetateni spun ca doresc racordarea la reteaua de gaz metan. Doresc, dar când constata ca este vorba despre respectarea unor reguli stricte privind tipul de sobe, de achitarea unor cheltuieli de bransare, de valoarea facturilor, cad pe gânduri. Avem in comuna vreo 200-250 de familii care nu-si platesc nici macar impozitele. Nu au de unde. De unde sa-si mai plateasca si facturile la gaz? La blocul existent in comuna, unii nu-si achita nici macar facturile la consumul de apa. In plus, am solicitat / resolicitat de la Consiliul Judetean bani pentru proiect, dar n-am primit nimic. Problema implementarii unui proiect nu este simpla. Stiti ca exista, si in judetul nostru, cel putin un caz in care, desi asezarea are retele de apa si canalizare, nu s-a bransat nimeni la acestea? Când aud ce valoare au facturile la apa, oamenii spun ca au fântâni, ca…

– Atunci când trec printr-o comuna si vad superbe locuri de joaca, imi vine sa cobor din masina, sa-l caut pe primar si sa-l sarut. Locurile de joaca imi spun ceva despre istoria sufletului unei localitati…

– Am incercat, acum vreo trei ani, sa realizam niste locuri de joaca. Au fost distruse repede. Vom relua eforturile. Sper sa nu jucam rolul lui Sisif… Ii respectam pe copii. Tocmai am inaugurat o gradinita, realizata prin Banca Mondiala, care are standarde europene. Si scolile se bucura de respectul nostru.

– Uneori, siguranta cetateanului este, si in zona rurala, precum in Vestul Salbatic. Face Racova exceptie?

-Din fericire, cetatenii au asigurata securitatea. Exista camere de supraveghere, a fost redus numarul de furturi, de infractiuni, in general.

-Mandat nou, organigrama noua?…

-Vom angaja prin concurs un specialist la compartimentul proiecte / achizitii si inca un salariat, ca sef pentru situatii de urgenta.

-Imi puteti numi un brand national al comunei?

-Brand national? Casa memoriala ,,Ion Borcea”. Este un reper important pentru stiinta. Am incercat sa realizam un brand din manifestarea ,,Zilele comunei”. Dupa ce Basescu si Boc au facut ce-au facut cu salariile si pensiile, cu locurile de munca, totul s-a cam destramat. Peste 400 de tineri au plecat in strainatate. Au lasat casele, care se darama… Este greu de zamislit un brand, daca nu ai resurse financiare. Am incercat prin 2005 sa tinem in viata o sectie de croitorie, in Racova, dar visul s-a spulberat. Avea 180 de salariati…

-Niciun zvon de D.N.A. prin Racova…

-Si ultimul control de fond al Curtii de Conturi ne-a spus ca nu sunt probleme de legalitate. Când respecti legea, emotiile negative la care faceti trimitere te ocolesc.

RACOVA

Comuna Racova, constituita din localitatile Gura Vaii, Halmacioaia, Iliesi si Racova, are o populatie de 3.250 de locuitori. 94,74% dintre acestia sunt români, 92,78 % sunt ortodocsi, 1,92 % sunt romano-catolici. Are o suprafata de 33.96 km patrati. Singurul obiectiv din comuna Racova, inclus pe lista monumentelor istorice din judetul Bacau, este Casa Memoriala „Ion Borcea” (secolul al XIX-lea) din satul Racova, cladire clasificata ca monument memorial. Comuna are o interesanta monografie realizata de prof. Dumitru Tofan si Florin-Catalin Tofan. Biserica din Racova, construita din lemn pe la anul 1820, refacuta in mai multe rânduri, are in curtea sa monumentul eroilor din Racova si Letcana. Tot aici poate fi vazut stejarul Unirii, plantat in anul 1928. Bisericile din Gura-Vaii si Letcana si scolile comunei, biblioteca sunt alte repere spirituale minunate. La marginera nordica a satului Racova pot fi vazuti fagii ingemanati, Fagus orientalis si Fagus taurica, reprezentând specii relicte, ramase din epoca post-glaciara.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img