Nici autoritățile noastre și nici presa nu par a fi preocupate de anumite particularități ale situației din Ucraina, și care nu au fost generate de război ci doar amplificate. Oricum, nici înainte de începerea ostilităților nu era cine știe ce democrație în țara vecină, însă, acest mic amănunt nu a interesat pe nimeni. Ceea ce este relevant este că actualul președinte, considerat erou de jumătate de planetă, a interzis partide și publicații sau televiziuni pentru a-și consolida puterea.
Ne putem doar imagina ce ar însemna acest lucru; în ultimii 30 de ani, doar pe vremea stării de urgență s-a mai întâmplat să fie interzis accesul la niște site-uri și acum, în primăvară, să fie interzise posturile rusești. Dar măsuri la scară mare nu au fost, organizații politice nu au fost interzise oficial.
Mai mult, există sute de oameni care au fost arestați, iar despre unii nu se mai știe nimic, pentru delicte de opinie: au avut altă părere decât cea oficială, a Guvernului. Au considerat că ideile autorităților sunt periculoase, nedemocratice și că există și alte căi de rezolvare a conflictelor. În mod cât se poate de oficial, cetățenii de rând sunt ridicați de pe stradă dacă, de exemplu, li se găsesc în telefon dovezi că s-au uitat pe canalele de Telegram rusești. Sau spun că există probleme pe front, ori nu sunt încrezători suficient de mult în victorie.
Orice om în uniformă îi poate controla și aresta, apoi sunt predați serviciilor secrete. Mulți nu s-au mai întors deși au trecut săptămâni de zile. Un caz norocos este cel al bloggerului de origine americană Gonzalo Lira, ridicat de SBU la Harkov și eliberat după ce au apărut reacții internaționale. Dar nu toți cei arestați au legături internaționale.
Și nu am atacat problema execuțiilor extrajudiciare. Persoane, unele cu funcții, asasinate de SBU sau de alte agenții guvernamentale pentru diferite vini. Cazuri care sunt publice, recunoscute de autorități care nu se ascund, ci chiar se laudă cu astfel de evenimente. Cel mai cunoscut este cel al negociatorului împușcat de SBU pe motiv că ar fi spion rus și care s-a dovedit a fi agent al serviciilor de informații militare ucrainene.
Despre aceste lucruri nu ne spune nimeni nimic. Și, atenție, toate acestea nu se petrec în Rusia, cea acuzată în permanentă de încălcări ale drepturilor omului, ci în Ucraina, cea mult lăudată pentru efortul de război. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă războiul în sine justifică faptul că închidem ochii la abuzurile autorităților ucrainene. Mai este o întrebare, dar la aceasta, din păcate, cunoaștem răspunsul: ce părere ar avea românii dacă astfel de lucruri s-ar întâmpla la noi? Știm răspunsul din „pandemie”, când abuzurile autorităților au fost aplaudate la scenă deschisă.
