Toamna rămâne anotimpul preferat de pescari. Peștele devine mai activ – a câștigat în dimensiuni – umblând după hrană, acumulând energie pentru perioada friguroasă. Pescuitul la răpitor oferă acum cele mai frumoase partide, motiv de relaxare activă în mijlocul naturii.
Împreună cu Cătălin Niță, pescar sportiv în adevăratul sens al cuvântului, vă invit să facem un periplu, cu undița în mână și echipamentul de rigoare, prin zonele care oferă cele mai mari satisfacții la pescuit: „Primul meu pește prins la undiță a fost la Vatra Dornei, acum vre-o 45 de ani. Boala asta a pescuitului nu știu dacă este moștenită genetic, dar sigur îți intră în ADN. În zona aceea, cu ape curgătoare repezi, se prindea peștele mic și cu mâna, dar montura era tot cea clasică la vargă: cârlig, plumb, plută. Bistița, rău de munte, era mult mai mare pe vremea aceea, cu ape repezi care formau dolii, cu adâncimi de la 2 la 10 metri. Nu prea făceam baie acolo, se înecau oameni maturi. Și am început așa: cu boișteanul, porcușorul, grindelul, baba, până când aveam vreo 10 ani și am văzut un pescar cum dădea la muscă, la lipan. La muscă uscată care plutea, dusă de curent. Instantaneu, parcă mi s-a pus pata. L-am întrebat ce și cum și mi-a explicat. M-a trimis la un moșneag care stătea la un bloc, pe Strada Unirii în Vatra Dornei. El confecționa muște. Era 6 lei bucata. Mult pentru vremea eceea. Dar nu m-am lăsat. Am vândut toate borcanele și sticlele adunate de mama în beci, și mi-am luat un băț din bambus chinezesc, din ăla cu tronsoane care se îmbinau la capete, să se prelungească. Am dat pe el 60 de lei. Așa m-am apucat de pescuit la lipan, la muscă uscată, pe Dorna. Eram prin clasa a V-a, 1978 -79. Prindeam lipan de 15-20 de cm, mai intra și câte un păstrăv, dar pe atunci peștele era destul de hăituit datorită poluării, mai ales pe Bistrița. Aproape că a dispărut, nu atât datorită braconajului, cât chimicalelor care se deversau în apă. Am abandonat acest stil de pescuit pentru mulți ani, până după Revoluție, când incet-încet natura s-a refăcut. S-au făcut și repopulări – sunt niște oameni inimoși acolo în zonă – și au început să apară iarăși păstrăvul și lipanul. La lipan a fost interzis mulți ani pescuitul, pentru refacere. Dar acum se pot face niște partide de pescuit foarte faine încolo, spre Ciocănești, Cârlibaba, Rotunda… unde de câțiva ani se organizează și „Festivalul păstrăvului”, chiar de Sfânta Maria. S-a revenit iar la pescuitul la muscă. Am devenit băcăuan de mulți ani, dar acea zonă rămâne pe primul loc în preferințele mele, pentru acest stil de pescuit.”
Cătălin Niță a venit în Bacău după absolvirea facultății la Iași, profil tehnic, domeniu în care și lucrează la o societate cunoscută din oraș. S-a căsătorit cu Ana, care îl însoțește și ea în această aventură, când timpul îi permite. Cu toată înclinația spre tehnică nu s-a complicat să-și confecționeze singur nălucile. Preferă să le cumpere. „Muștele au și ele calendarul lor. Peștii își cunosc meniul, care diferă în cursul anului. E ca și cum ți-ar da cineva să mănânci cireșe iarna și-ți spune că abia le-a cules din grădină. Pescarii au încercat cu de toate, unele arată fantezist, mai ales că iernile sunt lungi la noi ca și perioada de prohibiție. Cel mai des se folosesc cele care imită stadiul de nimfă, larvă, și cele uscate, care imită musca adultă care a murit și plutește pe apă. Seara este momentul cel mai bun de pescuit cu stilul acesta, pentru că ziua sunt foarte multe gâze, efemeride, care dimineața se nasc și seara mor, plutind pe apă. Păstrăvul și lipanul știu treaba asta și se activează automat. Este un pescuit activ, foarte spectaculos, de fințe, care necesită un echipament destul de scump față de pescuitul clasic, la crap sau plătică.”
Locuri frumoase avem și în Bacău. Mai puține pe Bistrița pentru acest gen de pescuit, unde se mai prinde clean, dar mai multe pe râurile de munte, în amonte pe Trotuș, Tazlău, Uz. Păcat că sunt foarte puțin populate. „Pe Uz s-ar putea organiza competiții, zona este superbă, dar cine să se ocupe? Eu prefer să merg 200 de km, în Harghita, pe Târnava Mare. Este o zonă foarte curată, asociația de acolo care se ocupă de asta își face treaba impecabil. Zic că se merită. Sistemul este Catch & Release, unde peștele prins este eliberat, dar ai ocazia unor capturi spectaculoase. S-ar putea și la noi. Trebuie doar să se populeze, cineva să-l păzească, și să fie înterzis pescuitul o perioadă, să se înmulțească. Așa, la liber, de unde să mai rămână pește?”
Pe Cătălin nu-l atrage pescuitul staționar. „Poate când voi ieși la pensie și nu voi mai putea să mă mișc așa repde, sau să dau la vâsle.” Nu te numești pescar adevărat dacă nu ai și barcă. Altfel găsești locurile bune când te deplasezi pe lângă maluri, mai ales în Deltă, unde poți experimenta tot felul de lanseuri. „Mergem cu prietenii de vreo 20 de ani, cu cortul, și stăm mai multe zile, dar nu mai mult de o săptămână. Te saturi de același meniu. Am fost la pescuit și afară, în Finlanda, la 300 de km de Cercul Polar. Pe unde se spune că este casa lui Moș Crăciun. Am pescuit pe râul Tornio, care se întinde peste 1000 de km, la granița dintre Suedia și Finlanda. Am fost o echipă formată din 6 pescari, de aici din Bacău, dar nu s-a pescuit cum ne așteptam noi. Eram însoțit de un ghid local, Tony, care ne-a spus că el nu a mai avut parte de o așa vreme Am prins niște călduri care nu au mai fost acolo de peste 100 de ani. Peștele nu a mâncat deloc, cu toate că la câțiva metri de noi săreau somoni mari, de peste 10 kg. Înaintea noastră avsese loc în apropiere, la vreo 300 de km, un concurs de pescuit organizat pentru pescarii profesioniști. Au fost 80 de pescari în 40 debărci și s-au prins doar 9 pești. A fost totuși o experiență interesantă.”
Revenind la apele noastre, principala problemă, cu care se confruntă și de care se plâng toți pescarii, este lipsa peștelui. Apele sunt de calitate. Nu mai sunt poluate nici Siretul nici Bistrița. Lacurile pe care le alimentează ar putea deveni lacuri de concurs internațional. Nu numai cel de la Horgești. Degeaba se populează, se restricționează pescuitul, dacă nu se respectă cota înscrisă pe autorizațiile emise pentru pescuitul industrial, dacă echipajele de jandarmi și de la CRE, continuâ să scoată din apă plase monofilament.
Pescarul sportiv Cătălin Niță nu este un fan al concursurilor. „Am participat de câteva ori. Nu mă atrag pentru că eu văd în pescuit o relaxare. La o competiție tot se acumulează un fel de presiune, o formă de stres. Nu am avut capturi mari la viața mea. Nu ăsta a fost scopul. Cea mai tare senzație pe care am trăit-o nu a fost cea a unei cupe, primită la un concurs. Acum vreo 20 de ani am avut un dril la o lostriță, în zona Zugreni, pe râul Bistrița. Am pierdut-o când eram mai sigur pe mine. Practic a fost greșeala mea. M-am grăbit să o scot pe mal, oricum o eliberam, e protejată și de lege. Era frumoasă! Avea peste un metru. Am stat în dril aproape cinci minute până am adus-o pe prundiș. Stătea pe burtă. Am apucat să-i fac o fotografie – trebuie să o caut. M-am aplecat peste ea s-o apuc, n-aveam mincioc, și-am alunecat în apă. Mi-a tras o coadă peste cap și s-a dus exact în mijlocul puhoiului. S-a oprit acolo. Stătea pe loc în splendoarea ei și dădea numai din coadă, să-mi facă în ciudă. O super senzație. Oricum, am visat-o vreo trei nopți la rând.
Anul acesta, deși nu m-am așteptat, singura captură notabilă a fost pe Bicaz, din barcă, la o gumă. A intrat un șalău frumos, de 64 de cm. Avea vreo 2,5 kg. Nu a atacat brutal, cum face în general șalăul. Mi-a dat două țacuri extraordinar de fine. Abia l-am simțit. Și pescuitul de noapte este bun, dar recomandat dacă ai o ladă frigorifică lângă tine, cu bere la rece. La grătar merge peștele mai gras: crapul și somnul, șalăul și știuca filetate – făcute pane, scrumbia de dunăre. Până la urmă… orice pește mai măricel, numai să-l prinzi.”
Sfaturi pentru un pescar tânăr? „Dacă vrea să facă performanță trebuie să investească în scule. Acum se găsesc de toate. Sunt foarte multe modele pe piață, dar scumpe. Depinde și de stilul de pescuit pe care îl alege. Împortant este să aibă pasiune, răbdare, să exerseze mult, și… foarte important, să elibereze peștele care nu a ajuns la dimensiunea și greutatea impusă de normele care asigură perpetuarea speciei.” Cătălin Niță așteaptă cu bucurie toamna. Pescuitul nu reprezintă un scop în sine. Este o artă care cere timp, pasiune, ceva resurse, dar și respect pentru natură. Ioan Bîșcă.
