Oare, băieții ăștia pe care-i vedem de atâta timp cum se tot dau în stambă, fără să facă mai nimic, nu vor să plece acasă? Eu, sincer, m-am cam săturat de ei. Și chiar de multă vreme, nu de acum.
Dar, pacă mi s-a pus pata pe ei și mai dihai de când ne înghesuie crizele de tot felul. De-aia zic: să ne de-a țara înapoi și să se tot ducă. Cu tot ce-au apucat să „grebleze”. Vor pensii mari? Să le ia, tot nu-i putem opri. Vor averi de care, cel mai probabil, nu se vor bucura?
Fie primit! Oricum, nu va fi niciunul în stare să le confiște. Doar, o mână spală pe alta, ce Doamne iartă-mă! Iar balta are pește. Încă. Aș crede că nu sunt singurul care se umple de silă când le ascultă amețitoarele povești despre bani. „O să vă facem și-o să vă dregem tot ce n-a fost bun la ceilalți”, ne-au tot îmbrobodit, promițându-ne o schimbare.
Care schimbare?! Acolo sunt tot ei, cum bine zis-a pamfletarul Tănase. Iar miliardele care au ieșit din trâmbițele lor mai acu’ anu’ sunt ca ceața care s-a lăsat în toamna asta târzie. Fie că vorbim despre cele promise pentru spitale, fie despre cele făgăduite școlilor. La drumuri, par că stau mai bine. Doar par. Cu astea s-ar putea să ne mai agațe, la votarea care va să fie. În rest, un singur lucru este cert: că vor veni și vom avea. Vom, vom, vom, și iarăși vom. Minciunile lor nu mai au nici măcar fermitatea balonului de ciungă mestecată în exces.
Nu mai impresionează nici scandaloasele apariții ale lui Simion (nu mai zic ale circăresei Șoșoacă) sau ale nefericitului gafeur Bulai. Nici „legionarii” Cosette, Clotilde sau Dominic nu-i mai ating la sentiment pe dacii care au sperat că lumea vestică știe administrație și poate face ordine mai bine decât sfertodocții care s-au suit în scaunele moi din piele pentru binele propriu. La scurt timp, s-a dovedit și că salvatorii comunitari nu sunt decât niște momâi cu apucături de fanarioți, și nimic mai mult.
Un proiect ratat. Inclusiv la nivel local, unde vedem cât de controversat a devenit edilul nostru, la scurt timp după ce-a intrat în primărie. De-aia tot zic, de ceva vreme, că nu e bine să te uiți în gura lor? Pentru că niciodată, dar niciodată n-o să devină realitate poveștile care răzbat dinlăuntrul lor.
Așa cum n-au mai venit americanii în ’47, lăsându-ne la mâna ciumei criminale din est, la fel mai nimic din promisiunile ăstora nu vor căpăta substanță. Iar peste țară se va lăsa liniștea. Și-atunci, ajungi să te întrebi ce-ar mai fi de făcut.
Pe cine să mai aducem? De câte ori să mai încercăm resetarea? Și, mai ales, când are de gând binele să ne copleșească, astfel încât tinerii să-și dorească să conceapă copii, meseriașii să țină morțiș să rămână în țară, iar bătrânii să-și dorească să mai trăiască fără grija zilei de mâine. Când o vrea Dumnezeu.
