Periodic, lumea pare să fie cuprinsă de o nebunie colectivă care dezvăluie cele mai întunecate fațete ale umanității. Oameni care altfel ar putea să fie prieteni sau vecini ajung să se urăsc de moarte, ghidați de o logică strâmbă care pare să prindă rădăcini într-un sol fertil de frică, ignoranță și manipulare.
De ce se întâmplă asta? Motivele variază – religie, ideologie, resurse sau pur și simplu setea de putere – dar, în realitate, esența acestor conflicte este deseori irelevantă. Ceea ce contează este că, odată ce spirala nebuniei este pusă în mișcare, ea devine aproape imposibil de oprit.
Totul începe, de obicei, cu o mică clică de indivizi care proclamă că sunt deținătorii adevărului absolut. Aceștia nu doar că își impun viziunea asupra celorlalți, dar transformă orice dezacord într-o crimă de neiertat. “Cine nu este cu noi, este împotriva noastră” devine mantra lor, iar cei care îndrăznesc să conteste aceste idei sunt demonizați.
Logica, rațiunea și spiritul critic devin victime colaterale, înlocuite de slogane, de ură și de o sete nestăvilită de violență. Adevărul devine un concept flexibil, manipulat după bunul plac al celor aflați la putere, iar minciunile cele mai sfruntate sunt ridicate la rang de dogme.
Această dinamică de nebunie colectivă este alimentată de frică și de ignoranță. Frica de celălalt, de necunoscut, de schimbare, este folosită ca o armă de cei care doresc să manipuleze masele.
Ignoranța, pe de altă parte, asigură că oamenii nu au instrumentele necesare pentru a contesta ceea ce li se spune. În astfel de perioade, educația, accesul la informație și dialogul devin amenințări la adresa celor care doresc să controleze lumea prin haos.
Nebunia colectivă mai are un aspect tulburător: inversarea valorilor morale. Cei care ar trebui să fie lideri demni de încredere ajung să fie cei mai mari instigatori, iar cei care încearcă să aducă pacea și să promoveze înțelegerea sunt văzuți ca trădători.
În numele civilizației, sunt distruse alte civilizații; în numele binelui comun, sunt comise atrocități inimaginabile. Oamenii care altfel ar avea instincte pacifiste sunt transformați în instrumente ale violenței printr-un proces lent, dar sigur, de dezumanizare a inamicului.
Când mulțimi de oameni cer sânge pe străzi, când cei care îndeamnă la calm sunt reduși la tăcere și când ura devine moneda comună a discursului public, trebuie să ne întrebăm: cine beneficiază de pe urma acestei stări de fapt?
Cel mai adesea, răspunsul nu este mulțimea furioasă, ci cei care trag sforile din culise și care câștigă putere, resurse sau influență în timp ce lumea arde.
Pentru a opri acest ciclu al nebuniei, este nevoie de curaj și de solidaritate. Curajul de a spune adevărul, chiar și atunci când acesta este incomod, și solidaritatea de a ne aminti că, dincolo de diferențele noastre, împărtășim aceeași umanitate.
