Charles Joseph Edmond de Bois-le-Comte, diplomat francez, este important pentru noi întrucât a transmis, în anii 1833 și 1834, importante analize referitoare la Principatele Dunărene, într-o epocă în care Franța devine interesată de spațiul acesta. Tratatului de la Adrianopol (1829) luase din puterea turcilor și dăduse libertate economică Moldovei și Munteniei.
Corespondența sa vorbește despre probleme economice, demografice, politice si așa mai departe. Relatează pe larg despre situația țiganilor și a evreilor, relatări pe care nu o să le reproducem pentru că trăim într-o epoca în care repede se mai sumețesc unii să reclame tot felul de năzbâtii pe la comisiile antidiscriminare. Vorbește diplomatul francez despre vinul produs de cele două principate și care este considerate calitativ superior.
„Așezarea Moldovei între Galiția, Polonia și Rusia părea să-i asigure aprovizionarea cu vin a acestor trei țări; dar acest avantaj pus la îndemână de natură i-a fost anulat de reglementările vamale rusești. Rușii au plantat multe vii în Basarabia, respingând printr-o vamă ridicată vinurile moldovenești”, scrie Comte. El dă detalii și despre producție: la 1833 producția de vin în Moldova a fost de 680.090 de hectolitri, adică de peste 50 de litri pe cap de locuitor, mai mare decât în Muntenia.
Importanta este și statistica economică pe care o face francezul. Țara era bogată și locuitorii săi erau înstăriți. Ne aflăm, deci, la câțiva ani după Adrianopol, și boierii încă nu au prins gustul banului. Ne amintim că tratatul de pace dintre turci și ruși dădea voie principatelor dunărene să exporte grâul în Europa, la prețul pieței, lucru care a declanșat goana după pământuri și forță de muncă cât mai ieftină. Dar la 1833, diplomatul francez ne spune că fiecare familie de țărani moldoveni are 4-5 boi, 2-3 cai și 14-15 oi.
Dacă se pun la socoteală hergheliile negustorilor armeni și caii din orașe, numărul de animale îl depășește pe cel din Muntenia și e de trei ori mai mare decât numărul oilor, boilor și cailor din Franța. Stațiile de poștă din Moldova sunt cele mai rapide din Europa întrucât sunt deservite de cai iuți, care pasc liberi și care sunt înhămăți când e nevoie, astfel încât comunicațiile și administrația țării se descurcă foarte bine. Caii din Moldova sunt mari și puternici astfel că prusacii și-au stabilit în principat o stațiune permanentă pentru remonta cavaleriei. „În Moldova sunt porci mulți și mari. Păsările și vânatul se găsesc din belșug; o mare cantitate de pește se pune la sare. Numeroșii tei din principat oferă hrana albinelor care produc o ceară foarte căutată în comerț. Provincia numără pâna la 300.000 de stupi; în 1833 producția de ceară și miere a fost de 522.00 kg.”, scrie francezul.
În câteva decenii, însă, țăranii vor rămâne saraci-lipiți, fără animale, fără pământ pe care să-l cultive. Goana după profit îi va face pe marii proprietari de terenuri să uite de legea pământului și să schimbe legislația. De la o dijmă de 10 la sută din recoltă, țăranii vor trebui să dea între 50% și 2/3 boierului, de la 3 zile de clacă vor trebui să muncească până și 60 de zile pe an sau mai mult. Situația va deveni și mai dificilă după Legea învoielilor agricole, dată imediat după detronarea lui Cuza.
Până la jumătatea anilor 1930, când se finalizează reforma agrară de după Primul Război Mondial, raporturile de iobăgie se vor păstra în România. Sărăcia, însă, va dăinui.
