Pare că Uniunea Europeană s-a hotărât să ne ajute să mergem mai mult pe jos, interzicând mașinile cu motoare cu ardere internă din 2035. Nu-i așa că sună minunat? Doar că, în realitate, această decizie va duce la distrugerea întregii industrii auto europene și la creșterea prețurilor pentru cetățeni.
Desigur, nu putem să nu apreciem decizia recentă a Parlamentului European de a limita emisiile de carbon. Este un lucru bun să încercăm să protejăm planeta și să reducem poluarea. Cu toate acestea, pare că această decizie ignoră faptul că multe țări din Estul Europei au pierdut deja industria lor în urma aderării la UE și se confruntă cu probleme economice majore. Dar cine se îngrijorează de asta? Important este să reducem emisiile de carbon, într-un hei-rupism care nu ține cont de costurile sociale și economice. Este bine să ne gândim la următoarele generații, dar probabil că nepotii noștri nu vor mai avea nevoie de un loc de muncă, deoarece vor fi prea de ocupați să respire aerul curat și să admire verdele vegetației care a înlocuit uzinele și fabricile.
Nu putem să nu remarcăm ironia situației în care ne aflăm astăzi, când liderii noștri ne promit o întoarcere la Natură. Nu este oare minunat să ne întoarcem la un mod de viață simplu, ca în Paradis, unde Adam și Eva trăiau în fundul gol pentru că nu exista nici o fabrică de textile?
În timp ce UE se angajează într-un proces de dezindustrializare pentru a salva, chipurile, planeta, Asia se dezvoltă rapid și devine lider în industrie și tehnologie. Dar cine să se îngrijoreze? Ei bine, probabil milioanele de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă în Europa, în timp ce China, Japonia și Coreea de Sud vor primi toate beneficiile aduse de o economie înfloritoare.
Sigur, Europa își poate distruge industria auto, dezindustrializa economia și poate renunța la energiile fosile pentru a proteja planeta, dar oare asta va schimba cu adevărat lucrurile? De ce UE nu măsoară mai întâi efectele acestor decizii și apoi taie pe urmă? Nimeni nu spune că protejarea naturii nu este necesară, dar ce schimbă faptul că Europa își distruge industria, dacă restul lumii nu ia aceleași decizii? Este posibil ca poluarea să scadă puțin în UE, dar asta nu înseamnă că planeta va resimți prea mult acest lucru.
De ce să conduci o mașină cu motor pe benzină, fabricată în UE, când poți să conduci o mașină electrică modernă și eficientă produsă în Asia?