Salariul mediu net din România este adesea subiect de dezbatere, iar când datele oficiale sunt publicate, mulți cetățeni se întreabă cum e posibil ca cifrele să fie atât de ridicate. De exemplu, în județul Bacău, salariul mediu brut a atins 7.680 lei în august 2024, o valoare semnificativ mai mare decât cea percepută de publicul larg. Totuși, în comparație cu media națională, acest salariu este mai mic cu 763 de lei, un decalaj care sugerează că nivelul de salarizare variază considerabil între județe și sectoare de activitate.
O analiză mai atentă a salariilor pe sectoare ne dezvăluie faptul că în județ există industrii unde salariile depășesc mediana. Spre exemplu, în sectorul serviciilor, salariul brut mediu a fost de 8.251 de lei, de asemenea sub media națională cu 723 de lei, însă considerabil mai mare decât în alte industrii. Dacă ne uităm la acest exemplu, observăm că discuțiile publice despre salarii au un substrat complex, deoarece ele se reflectă atât în sectorul bugetar, cât și în cel privat.
O percepție comună este că salariile mari se găsesc doar la bugetari. Însă, o privire obiectivă arată că veniturile mari nu sunt restrânse doar la acest sector. Medicii din sectorul public, într-adevăr, beneficiază de salarii considerabil crescute, dar cei din sistemul privat câștigă mult mai bine. Mai mult, sectoare precum IT-ul oferă salarii mult peste medie, depășindu-le pe cele din administrația publică. Industria petrolieră, comunicațiile, asigurările și intermedierile financiare sunt, de asemenea, domenii unde salariile sunt de obicei mai mari decât media națională, toate fiind sectoare private.
În ciuda acestor exemple de salarii ridicate, există mulți români pentru care un salariu de 4.700 de lei net – aproape 1000 de euro) pare de neatins. Acest lucru se datorează faptului că salariile sunt extrem de scăzute în alte sectoare precum confecțiile, HORECA, poșta și curieratul, comerțul, salubritatea și transporturile terestre. În aceste domenii, veniturile sunt deseori insuficiente pentru a asigura un trai decent, iar angajații ajung să depindă de bacșișuri sau bonusuri pentru a-și completa veniturile. Această practică ridică o întrebare fundamentală despre responsabilitatea angajatorului de a asigura un salariu minim suficient și nu doar un venit care să depindă de bunăvoința clienților.
În final, rămâne întrebarea: de ce există această tendință de a critica nivelul salarial al bugetarilor, în timp ce diferențele salariale reale sunt mult mai adânc înrădăcinate în sistemul privat? O critică dură, marxistă ar putea sugera ca cei nemulțumiți de salariile de la stat să-și pună întrebări și despre profiturile firmelor private. Adevărul este că piața muncii din România reflectă o societate polarizată în termeni de venituri. Problema salariilor mici nu este una de sector, ci de inechitate între diverse ramuri economice, iar soluția ar trebui să includă măsuri care să asigure condiții salariale echitabile pentru toți angajații, indiferent de domeniu.
