14 noiembrie 2024

Campionatul Național de Tineret: Săptămână plină de box la Sala de Atletism Bacău

Încă de marți, 12 noiembrie, la Sala de Atletism „Doina Melinte” Bacău, a început ediția 2024 a Campionatului Național de Box pentru Tineret. Acest eveniment este organizat de CSM Bacău și Asociația Sportivă de Tineret Boxing Club Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău și Federația Română de Box, iar în ringul de box urcă peste 120 de sportivi de la cele mai importante cluburi de box din țară.

La întrebarea – cine reprezintă Bacăul la acest campionat, organizatorul Marius Ciocan ne-a declarat: „Din păcate, sportivul meu, Scalco Vasile, nu poate participa. El este component al lotului României și tocmai s-a încheiat Campionatul Mondial din Muntenegru, acolo unde s-a accidentat. Antrenorul lotului de tineret a zis să nu-l forțăm. Și, din păcate, la Tineret nu mai sunt sportivi din Bacău”. După cum spune Ciocan, Scalco este singurul sportiv de Tineret care a reprezentat România anul acesta și la European și la Mondial, și a câștigat Turneul Internațional „Centura Moldovei” și a fost medaliat cu bronz la un turneu internațional în Spania. În altă ordine de idei, Scalco Vasile, după cum spune antrenorul Marius Ciocan, este cel mai bun din țară la categoria 60 kg iar de anul viitor el va evolua la categoria U22 și va avea obiectiv cucerirea unei medalii la „europene”.



Revenind la Campionatul Național de Box de Tineret care se desfășăară în Bacău, această competiție reprezintă și un criteriu de calificare pentru lotul național din 2025. Meciurile se desfășoară pe toate categoriile de greutate, categoriile 71 kg și 75 kg fiind cele mai aglomerate, cu câte 16 participanți. În opinia lui Ciocan, unul dintre favoriții acestei competiții este Iștvan Iști de la Salonta, la categoria 75 kg, un sportiv care s-a arătat plăcut surprins de ce se întâmplă în boxul băcăuan iar de anul viitor ar putea face parte din lotul CSM Bacău. Cu ocazia acestui eveniment găzduit în Bacău, vor fi prezente în orașul nostru și nume importante din lumea sportului cu mănuși, maestrul George Perțea – antrenorul Lotului Național de Tineret al României, Vasile Cîtea – Președintele FR Box, Victor Leu – vicepreședinte FR Box, Loți Vaștag – antrenor de box și vicepreședintele ANS, Tomas Moldovan.

Meciurile se dispută în fiecare zi cu începere de la ora 15.00, semifinalele au loc vineri, 15 noiembrie de la ora 15.00, iar finalele vor fi sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00. Intrarea este liberă!

De remarcat sunt și premiile, despre care ne-a vorbit antrenorul Marius Ciocan:

„Sunt unice în țară. Se vor da la campioni centuri de box ca la profesioniști și vrem să facem o tradiție cu genul acesta de premii, să motivăm sportivii dar și alte cluburi din țară să procedeze în acest fel. Cu siguranță, dacă motivăm sportivii cu acest gen de premii vom atrage mai mulți copii spre box. De altfel, organizăm pentru al doilea an consecutiv acest campionat la Bacău cu astfel de premii. Domnul președinte împreună cu Biroul Federal a decis că oferta mea a fost cea mai bună, premiile pentru campioni sunt cele mai tari și ne-au dat girul să organizăm noi această competiție.”

„Pentru mine este una din cele mai importante competiții. Avem așteptări mari, chiar foarte mari, aceste meciuri să fie foarte puternice și să dea un alt aspect boxului românesc. Sunt mai mulți favoriți, din lotul național, sunt toți copiii pe care mi-i doresc să iasă campioni naționali, dar îm doresc să fie și surprize pentru că surprizele aduc surprize mai departe. Este o competiție foarte bună și vreau să îi mulțumesc colegului meu Marius Ciocan pentru ceea ce face aici la Bacău și îi dorim în continuare să realizeze astfel de evenimente de calitate, așa cum a făcut și anul trecut și anul acesta.”

George Perțea, antrenorul Centrului Olimpic de Juniori și antrenor coordonator al lotului național de tineret




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014