14 noiembrie 2024

Campion scalpat!

Catalin Cozma a ratat participarea la Mondiale din cauza unei accidentari de care se face vinovata conducerea Bazinului Olimpic de Inot.

Punctaj de semifinale

„Am avut un ghinion incredibil! Dar si un mare noroc”. Multiplul campion national de sarituri in apa, Catalin Cozma nu se joaca deloc cu cuvintele. La 18 ani neimpliniti, bacauanul e la fel de riguros in afirmatii ca si sportul pe care-l practica. Altii s-au jucat, paradindu-i fruntea, nervii si sansa de a participa, in premiera, la un Campionat Mondial de Natatie rezervat Seniorilor. Cu trei zile inainte de a pleca la Barcelona, Cozma s-a accidentat. Urât!



A alunecat pe platforma de 3 metri care nu fusese curatata de responsabilii Bazinului Olimpic de Inot din Bacau si, in cadere, s-a izbit cu fruntea de marginea suprafetei. A fost transportat cu Salvarea la spital, unde i s-au aplicat 16 puncte de sutura pentru a se inchide rana de 12 centimetri. Adios Barcelona! „Ratarea Mondialelor ma macina, mai ales ca, scorul obtinut la Nationale imi permitea sa ajung in semnifinale.

Daca stau insa mai bine sa ma gândesc, am scapat usor; puteam sa ma aleg cu o fractura craniana sau cu o accidentare la nivelul coloanei”, spune Catalin Cozma, care a primit intreg sprijinul moral si financiar din partea clubului la care e legitimat, SCM Bacau si a directorului acestuia, Relu Auras.

Splash! Conducere la apa

Desi au trecut câteva zile bune de la accident, Catalin da mereu filmul inapoi. Durerea a scazut in intensitate, rana e tot acolo, vizibila („voi face o operatie estetica”), in timp ce frustrarea este intr-o continua crestere.

„O spun tare si raspicat: totul s-a petrecut din cauza iresponsabilitatii celor din conducerea Bazinului. E o mizerie de nedescris la Bazin, in special in zona in care ne desfasuram activitatea noi, cei de la sarituri in apa. Dupa filmarile de la ‘Splash! Vedete la apa’ nu s-a facut deloc curatenie, iar cei care au participat la show s-au dat cu tot felul de creme, lotiuni si unguente.

Normal ar fi fost sa se indeparteze toate aceste pelicule de grasime de pe scari, trambulina sau platforme”, puncteaza Cozma, care-si aminteste ca, in momentul in care a suferit accidentul, platforma era alunecoasa ca spinarea unui delfin: „Executam o saritura cu spatele si mi-a alunecat rau de tot piciorul drept. Am dat cu fruntea de marginea bazinului si m-am trezut in apa, siroind de sânge. Pur si simplu am fost scalpat! Niciodata nu mi s-a mai intâmplat sa alunec asa”.

Atac la Turta

Pentru antrenorul lui Catalin Cozma, coordonatorul sectiei de sarituri in apa a SCM Bacau, Adrian Gavriliu, iresponsabilitatea are o identitate precisa: Florin Turta. Seful de sectie al Bazinului este acuzat direct de Gavriliu: „Florin Turta este un conducator obosit si blazat, care are idei putine si proaste.

In locul sau este nevoie de un om tânar, care sa manifeste pricepere, initiativa si imaginatie. Dupa accidentarea lui Cozma, Turta n-a avut nicio reactie”. Adi Gavriliu nu poate uita nici faptul ca, in urma cu nici jumatate de an, sectia de sarituri in apa a primit o alta lovitura din partea lui Turta, prin limitarea orarului de antrenament in cursul dupa-amiezii la fix o ora pe zi! Din fericire, atunci au existat doar dureri de cap, nu si capete sparte.

„Ce pretentie poti sa ai de la un sef ca Turta, daca el doarme la birou?”, suna marturia, sub forma de intrebare, formulata de o sursa no name. In final, am indraznit sa tulburam somnul domnului Turta. L-am contactat telefonic, intrebându-l ce ne poate spune despre accidentarea lui Catalin Cozma. Raspunsul? „Nu va pot spune nimic. Acum sunt in concediu, in Italia”. Poate ca n-ar fi rau ca Florin Turta sa intre intr-un concediu prelungit. Ar fi un ghinion incredibil pentru el, dar un mare noroc pentru cei de la Bazinul Olimpic de Inot.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014