15 noiembrie 2024

Campania electorală i-a molipsit pe consilierii locali

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a afectat grav consilierii locali băcăuani care, joi, în ședința ordinară a lunii septembrie, s-au certat unii cu alții zeci de minute pe motiv de Dăncilă sau Iohannis, de Guvern sau de plimbările prezidentiabililor prin SUA.

Dealtfel, peste o oră a durat doar discuția referitoare la aprobarea ordinii de zi, în contextul în care Raluca Năstase (PNL) a solicitat introducerea unui punct prin care să se discute Raportul Curții de Conturi. Consilierii PSD, în frunte cu Ionela Pravăț – Breahnă, au părăsit sala de șendinte după ce consilierul PNL s-a apucat nu doar să propună schimbarea ordinii de zi ci și să dezbată problema. „Dacă nu încetați cu această atitudine, nu vom avea cvorum pentru ședință iar hotărârile de azi le veți aprobă la dvs. la partid”, i-a atras atenția Gheorghe Huluță (ALDE).



„Dvs., la fiecare ședință începeți cu campania electorală”, i-a mai spus consilierul. După ce consilierii PSD au revenit în sală, s-a pus propunerea la vot, însă, previzibil, nu a fost aprobată. „Suntem în situația în care campania electorală îi forțează pe unii consilieri să-și facă numărul pe care l-au învățat de la consultant. Se apropie Sărbătoarea Nebunilor, cum se spune la campania electorală și asta se vede”, a spus primarul Cosmin Necula.

Popovici contra Scripăț

Pentru a mai reduce din durata discursurilor și a-i forța pe consilieri să fie mai succinți, președintele de ședința, Raluca Dinu (PSD), a propus limitarea intervențiilor la patru minute pentru fiecare punct per consilier. „La interpelarile parlamentare, durata unei intervenții este de doar trei minute. Dacă ai ceva esențial de spus, o poți spune. Dacă, însă nu ai nimic de zis și vrei doar să te auzi, poți vorbi și 10 minute și nu înțelege nimeni nimic”, a menționat primarul Necula. Confruntările au fost dezamorsate pentru moment de liberalul Ilie Bârzu, care a propus un moment de reculegere în memoria fostului șef al DSP, Marin Buștuc.

Temperatura a fost ridicată, din nou, însă, de secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, care a dorit să-i răspundă viceprimarului Constantin Scripăț, care-l acuzase, la o ședință anterioară, că ar păstori o primărie paralelă și ar tăia și spânzură după voie în instituție. Popovici nu prea a apucat să spună multe pentru că a fost întrerupt de consilierii PSD, pe motiv că se lungește și afectează dezbaterile. Daniel Miclăuș (PNL) a constatat existența unui conflict între viceprimarul Scripăț și secretarul Popovici și a opinat că tot ceea ce au de spus ambii ar trebui să ajungă pe masa procurorilor pentru cercetări.

PNL: Constatăm că PSD e în Opoziție

După mai mult de o oră de dezbateri sterile, s-a ajuns și la primul punct de pe ordinea de zi, cel al rectificarii bugetului. S-au mărit alocațiile acordate învățământului cu 1,8 milioane de lei iar primarul Cosmin Necula a explicat că este nevoie de acest lucru deoarece alocațiile „per capita” ale Guvernului nu sunt suficiente. „Anul trecut, Guvernul României nu a plătit sumele pentru învățământ de peste 9 milioane de lei care au fost suportate din bugetul local. Guvernul are în acest moment restanțe de 17 milioane de lei către noi la capitolul învățământ.”

„Deci partidul din care faceți parte vă sabotează activitatea”, a concluzionat Raluca Năstase. „Să trecem peste componentă politică”, a replicat primarul Necula. „Situația financiară și orientarea fiscală a Guvernului nu a fost spre municipiu dar au fost foarte multe proiecte de-ale noastre care au fost susținute de Consiliu Județean. Este vorba despre strada Aeroportului, un proiect inițiat de noi și la care a venit CJ să ne susțină, Rezerva de Apă, la care CJ va aloca 6 milioane de euro chiar și la Spitalul Municipal, unde vom începe cât de curând lucrările”.

Raluca Năstase, trimisă la teatru

Cristina Pravăț – Breahnă (PSD) s-a oțărât, atunci, la primarul Necula, reproșându-i că aprobă spusele Ralucăi Năstase, cum că PSD îl sabotează. Consilierul PSD a prezentat exemple ale momentelor în care Guvernul a sprijinit municipiul Bacău, moment în care primarul Necula i-a cerut să analizeze încă o dată ce a spus el, ca să înțeleagă mai bine. „Am luat act de faptul că consilierii PSD sunt în Opoziție”, a concluzionat Daniel Miclăuș (PNL). „Nu-mi reneg partidul, dar cu politica fiscală nu pot fi de acord, a spus Cosmin Necula”.

A fost momentul în care Gheorge Dănilă (PSD) a simțit nevoia să intervină și a acuzat că nu Guvernul e vinovat pentru că nu sunt bani , ci președintele Iohannis, care blochează activitatea Executivului. „Acest președinte care nu respectă deciziile Curții Constituționale este de vină”, a spus el, atrăgându-și replica lui Daniel Miclăuș care i-a spus că e și președintele lui. „Nu, nu e președintele meu, nu l-am votat”, a spus Dănilă, care a îndemnat-o pe Raluca Năstase să dea concurs la Teatrul Bacovia pentru că acolo va avea mai mult succes. Hărmălaia care a urmat a fost stinsă doar cu acordarea unei pauze de 10 minute.

Un alt punct extrem de disputat de pe ordinea de zi a fost cel referitor la PUZ-ul unui bloc cu 10 etaje, care ar urma să fie construit în zona fostelor terenuri de sport de lângă Stadion. Discuțiile au fost aprige pentru că s-a constatat că Planul de Urbanism General (PUG), adoptat, în 2012, are numeroase erori. Conform PUG, în zonă nu ar trebui să existe decât clădiri cu 3-4 etaje, dar actualii proprietari ai terenului obținuseră anterior adoptării Planului de Urbanism General autorizație de construcție pentru un bloc cu 13 etaje, iar PUZ-ul aferent a fost parțial transferat PUG-ului. „Parțial” deoarece noul document adoptat în 2012 are trecut un regim de maxim 4 etaje, deși în zona există blocuri de peste 10 etaje. Problemele acestea l-au determinat pe primarul Necula să retragă proiectul de pe ordinea de zi.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014