Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău informează cetățenii cu privire la respectarea legislației electorale și cu privire la sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acesteia.
În perioada 24 noiembrie – 8 decembrie a.c., la nivel național, se vor desfășura cele trei tururi de scrutin, pentru alegerea Președințelui României, respectiv a membrilor Parlamentului, care vor fi precedate de campaniile electorale și de alte acțiuni specifice procesului electoral.
În acest context, la nivel național, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române a fost lansată campania România Votează.
Campania urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la legislația în context electoral, urmărindu-se ca manifestațiile și activitățile specifice perioadei electorale să se deruleze fără incidente.
Astfel, în cadrul acestei campanii, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor desfășura, în perioada următoare, o serie de activități, cu caracter informativ-preventiv, în rândul comunității, pentru informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea legislației electorale și cu privire la sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acesteia, precum și pentru prevenirea infracțiunilor asociate procesului electoral.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău reamintește cetățenilor că pot sesiza orice tentativă de încălcare a legislației electorale, apelând numărul unic de urgență 112 sau contactând cea mai apropiată unitate de poliție.