Incepand de ieri, noul presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Bacãu este Calistrat Costin. In urmã cu douã sãptãmani, Viorel Savin, fostul presedinte al Filialei si fondatorul sãu in 2002, si-a dat demisia, in urma unei dispute cu scriitorul Petru Cimpoesu. La momentul respectiv, comitetul de conducere i-a refuzat demisia acordandu-i douã sãptãmani de (rãz)gandire. In sedinta de ieri, Savin a refuzat din nou sã-si retragã demisia. „Nu vreau sã mai comentez motivele pentru care am demisionat. Unii chiar le-au inteles pe dos. Am luat decizia asta dintr-o silã imensã, atat. Vreau sã spun cu sunt niste oameni extraordinari, toti cei cu care am lucrat”, a declarat Savin, care de ieri nu mai este decat simplu membru al comitetului de conducere in USR Bacãu. Calistrat Costin a fost ales noul presedinte al ascociatiei scriitorilor bãcãuani, cu un vot impotrivã. In cariera sa de poet, prozator, publicist, traducãtor si critic literar a publicat peste 20 de volume. Anul trecut, volumul sãu de poezii „…Restu-i otravã” a primit un premiu pentru Poezie, din partea Filialei bãcãuane. Calistrat Costin este presedinte al Uniunii Scriitorilor din 1979.
Scris de Laura Huiban