Prin excelenta sat de crescatori de oi, la Poiana Sarata se organizeaza în fiecare an, de ziua Sf. Ilie, sarbatoarea cu profund caracter pastoresc, Sântilia mocaneasca. Se spune ca înca de la începutul secolului al XX-lea s-ar fi înradacinat în sat organizarea unei astfel de nedei mocanesti. Sub acest aspect, sarbatoarea se încadreaza în arealul pastoral al nedeilor transilvanene, de unde îsi trag obârsia si locuitorii acetui sat.
Dupa cum arata etnologul Ion Ghinoiu, în aceasta zi de la „…miezul verii pastorale pe munti se organizau vestitele nedei si sântilii, iar ciobanii separau berbecii de oi, mituiau mieii”(„Panteonul românesc. Dictionar”, Editura Encciclopedica, 2001).
În aceasta zi sarbatoarea pastorala se suprapune peste cea crestina, când se celebreaza ziua Sfântului prooroc Ilie. Ziua aceasta este mult respectata în popor, satenii temându-se de sfântul care provoaca incendiile, produce tunetele, fulgerele si trasnetele, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si când sa dea grindina. Mai mult decât atât, Sântilia era un prilej de întâlnire cu fii satului care se adunau la aceata zi cu un pronuntat specific local, pastoresc. In aceasta zi coborau ciobanii de la stânele lor, tineri si vârstnici, pentru a participa la marea sarbatoare a satului. L-am invitat în anul 2005 pe batrânul Ceanga Mircea, cel care ne-a povestit cum se petrecea Sântilia pe vremea lui:
„Sântilia tinea trei zile si era si Foca în a treia zi. Se îmbracau batrânii în national si jucau Naframa pe drum. În curtea bisericii, de Sf. Ilie se puneau mesteceni din 0,60 în 0,60 m., înalti de 2,5-3 m. În mijloc era o tribuna pentru muzicanti. Era joc de dupa amiaza, de la ora doua si pâna seara la sapte. Apoi se mergea la mâncare si continua iar jocul pâna dimineata la orele doua-trei. La Sântilie se întorceau acasa baietii care slujeau la stapâni, coborau ciobanii de la stânile din munte, veneau cu totii. Veneau acasa si cei tineri, care erau dati la carte…”. Tot de la dânsul am aflat ce jocuri erau la moda acum o suta de ani la Sântilia mocaneasca. Se începea cu Sârba si Hora lui Sântilie, dupa care urmau alte jocuri populare: Atâca, Floricica, Naframa, Rusca Moghiorus, Motaita, Ciobanasul, De Doi s. a.
În perioada comunista, Sântilia de la Poiana Sarata nu s-a mai organizat la biserica, manifestarea capatând aspectul unui concurs folcloric, la care erau invitate sa participe formatii folclorice, cele mai bune fiind premiate. Pe ulitele satului se puteau vedea calareti îmbracati în costume populare mocanesti locale, care îsi etalau maiestria pe caii lor pregatiti anume de aceasta sarbatoare.
În perioada de tranzitie, sufletul si sponsorul acestui unic obicei din judetul Bacau, inginerul Ciprian N. Vrânceanu s-a ocupat de organizarea acestei sarbatori pastorale originale. Multi ani la rând aceasta sarbatoare era deschisa de caii de rasa din crescatoria sa de la Sf. Gheorghe. În Ziarul de Bacau (23. 06. 2005), domnia sa declara în legatura cu aceasta sarbatoare a satenilor de la Poiana Sarata: „Aceasta este sarbatoarea noastra, pe care am mostenit-o de la strabunii nostri. Ea a rezisttat atât într-o perioada sensibila a istoriei când satul se afla sub ocupatie austro-ungara, iar mai târziu, în perioada comunista. Nu vrem sub nici o forma sa se piarda cântecele, obiceiurile si traditiile românesti.”
În încheiere, recomandam pentru cei ce doresc sa stie mai multe despre obiceiurile traditionale si istoria zbuciumata a acestui sat lucrarea semnata de prof. dr. Dorinel Ichim “Poiana Sarata de la Oituz. Tragedia unui sat”, Editia I si a II-a, Editura Casa Scriitorilor, Bacau, 2007.
Prof. dr. Dorinel Ichim, cercetator
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
