8 noiembrie 2024

Calendarul înscrierilor în creșele băcăuane

Preluate de Inspectoratul Școlar Județean, printr-o hotărâre a Consiliului Local Bacău, din luna ianuarie a acestui an, creșele băcăuane se pregătesc de înscrieri pentru anul școlar 2019-2020. Dosarele se depun la secretariatul unităților de învățământ cu personalitate juridică (de care aparțin acum aceste instituții de educație antepreșcolară), în perioada 20 mai – 07 iunie 2019.
Conform proiectului planului de şcolarizare în municipiul Bacău următoarele unităţi de învăţământ vor avea nivel de antepreşcolar, iar numărul de locuri este următorul:

• Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău (pentru Creșa nr. 9 – din cartierul CFR, arondată Grădiniței din cadrul Școlii „Dimitrie Leonida”): 80 de locuri
• Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău (pentru Creşa „Letea” – din cartierul Letea, arondată Grădiniței „Letea”): 50 de locuri
• Şcoala Gimnazială Nr.10 Bacău (pentru Creşa Nr.3 – de pe strada Pictor Andreescu, arondată Grădiniței 21): 110 locuri
• Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău (pentru Creşa Nr.6 – de pe strada Alexandru cel Bun, arondată Grădiniței 33): 80 de locuri
• Şcoala Gimnazială „George Bacovia” Bacău (pentru Creşa Nr.4 – de pe strada Carpați, arondată Grădiniței 28): 80 de locuri
• Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău (pentru Creşa Nr.19 – de pe strada Constache Negri, arondată Grădiniței „Rază de soare”): 60 de locuri.
Asta înseamnă un total de 460 de locuri pentru tot municipiul Bacău.



Străzile principale arondate fiecărei unități de învățământ sunt următoarele:
– Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău (pentru Creşa Nr.9): străzile Mioriţei (între Banca Naţională şi Gară), Prelungirea Bradului,Gării, Energiei, Banca Naţională, Calea Moineşti, Cartier CFR;
– Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău (pentru Creşa „Letea”): străzile Republicii, Constructorului, Letea, Bicaz, Izvoare, zona URA, Bucegi (blocuri);
– Şcoala Gimnazială Nr.10 Bacău (pentru Creşa Nr.3): străzile Cornişa Bistriţei, Mărăşeşti, Alecu Russo, Milcov, Orizont, Bazar;
– Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău (pentru Creşa Nr.6): străzile Bistriţa-Lac, Şerbăneşti, Nicolae Bălcescu, Nicu Enea, Alexandru cel Bun, Milcov, Miron Costin, 9 Mai, B-dul Unirii;
– Şcoala Gimnazială „George Bacovia” Bacău (pentru Creşa Nr.4): străzile Castanilor, Aleea Parcului, Garofiţei, Bucegi (case), Panselelor, Carpaţi, Tolstoi (cartier Tache);
– Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău (pentru Creşa Nr.19): străzile Mioriţei (între Banca Naţională şi 9 Mai), cartier Nord, Ştefan cel Mare, Aprodu Purice, Bucium.

Documentele necesare înscrierii
1. dosar plic;
2. copie după certificatul de naştere al copilului;
3. copie după actele de identitate al părinţilor/reprezentanţilor legali;
4. adeverință de salariat pentru fiecare dintre părinţii/reprezentanţii legali eliberată de angajator;
5. adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, cu vaccinările la zi;
6. copie după sentinţa de divorţ (dacă este cazul);
7. acte doveditoare privind situaţia de dificultate a familiei monoparentale.

În data de 14 iunie 2019, unităţile de învăţământ cu personalitate juridică vor afișa listele finale cu copiii admiși în învățământul antepreșcolar (creșă), pentru anul școlar viitor.

Primăria Municipiului Bacău a demarat o serie de proiecte specifice Axei prioritare 4 cu ajutorul cărora, prin fonduri nerambursabile, să fie construite noi creșe: în cadrul Școlii „Nicu Enea”, Școlii Gimnaziale „G.M. Cancicov”, Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” și una în cartierul Șerbănești, precum şi Creşa „Alecu Russo”, care se află deja în proces de reamenajare. De asemenea, tot prin fonduri cu finanțare europeană, se vor moderniza și creșele existente.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014