S-a decis: evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2020-2021 se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 20 mai. Calendarul acestora a fost stabilit printr-un ordin al Ministerului Educaţiei și a fost deja publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a va începe cu proba scrisă la Limba română, care va avea loc pe 20 aprilie. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la Limba maternă în aceeaşi zi. Următoarea probă, cea la Limba română – citit va avea loc pe 21 aprilie, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine în aceeaşi zi proba la Limba maternă – citit. Pe 22 aprilie, elevii claselor a II-a vor avea de susţinut proba la Matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine pe 23 aprilie proba de scris – citit la Limba română.
Evaluarea naţională la clasa a IV-a va începe pe 18 mai cu proba la Limba română, care va fi urmată pe 19 mai de cea la Matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine pe 20 mai proba la Limba maternă.
Elevii de clasa a VI-a vor susţine pe 12 mai proba la Limbă şi comunicare şi pe 13 mai proba la Matematică din cadrul Evaluării naţionale.