„File din jurnalul unui roman”
Incepând de astazi, Biblioteca Municipala Onesti va gazdui expozitia „File din jurnalul unui român” a artistului plastic Gheorghe Frantz. Vernisajul va avea loc la ora 17 si va beneficia de prezenta criticului de arta Valentin Ciuca. Evenimentul va aduce in sala bibliotecii pictori, scriitori, pe reprezentantii unor institutii publice, ziaristi si pe alti concitadini iubitori de frumos. Expozitia este „un album de calatorie, real si imaginar, deopotriva” si cuprinde lucrari pictate in Cehia, Austria, Elvetia, Germania, Italia, Franta si România. Lucrarile realizate in ultimii 30 de ani in România „sunt embrionul cromatic al tuturor celorlalte lucrari”, arata Gheorghe Frantz, mai mult, „sunt, din punctul meu de vedere, culorile românilor.” Cât priveste celelalte lucrari, toate sunt pictate la fata locului, in taberele de creatie din Cehia – Boemia, Kamenice Nad Lipou, Austria – Szalzburg, Attersee, Grintzing, Elvetia – Mureni, Adelbodeni, Aeshired, Regiunea Berner, Italia – Pesaaro, Venetia sau Franta, cu Frejus, Mougins, San Rafael etc. Expozitia „File din jurnalul unui român” face parte din seria „Catrinte”. „Expozitiile anterioare semnate de Gheorghe Frantz defineau un prelungit traseu al cautarii de sine, unde timbru individualizant se personaliza prin viziune si stil”, arata criticul Valentin Ciuca. A te cauta pe sine, mai preciza el, nu este un pacat, dar a nu te gasi niciodata ar putea fi. De aceea, dupa experientele externe din Germania si Elvetia, „unde s-a intâlnit cu alti confrati aflati si ei in definirea profilului artistic, Gheorghe Frantz revenit in spatiul matricial al Moldovei pare cu mult mai sigur pe propunerile oarecum insolite, atras deopotriva de cântecul de sirena al postmodernitatii si de ecourile indepartate ale picturii interbelice.”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.