N-am nicio îndoială că suntem un popor prea slab, care mai și uită repede, imediat ce i-a aruncat careva vreo fumigenă. Din păcate, slabi și uituci sunt și guvernanții care au ajuns acolo prin trădări și alianțe împotriva firii, din moment ce n-au fost în stare singuri nici să-și convingă electorii, nici să-și doboare adversarii. Să zicem că supărarea n-ar fi prea mare, mizând pe faptul că … asta e politica de la noi: se bazează pe talentul politicienilor de a vinde gogoși plebei.
Grav este că prea ne iau drept niște maimuțe cu fundul roșu. Să le luăm pe rând. Mai întâi, au reușit contraperformanța de a îndatora țara cu peste 10 de miliarde de euro, în mai puțin de un an. Apoi, nepricepuții ăștia s-au urcat în „trenulețul” care aducea cu sine blocarea majorărilor salariale în sistemul bugetar (și alte năzdrăvănii), altminteri, bătute în cuie încă de anul trecut. Și asta deși inflația a mușcat adânc din lefuri, iar taxele au tot apărut, unele peste altele, bașca s-au și majorat. Ehe, dacă ar fi știut ei, susținătorii (chiar și ocazionali) ai „dreptei”, cât de strâmbe vor fi deciziile de-acum …
Nici acum nu pricep cum de i-au ales pe călăii care, s-a văzut, timp de aproape un an, le-au închis crâșmele și conacele, prăvăliile și piețele, lăsând drum liber super și hypermarketuri-lor invadatoare. O minge ridicată la fileu bogaților care controlează resursele și nu numai. Mi-e din ce în ce mai clar că actuala guvernare (clădită pe interese de grup) este total împotriva poporului. Mă gândesc, inclusiv, că datoriile luate de la străini au avut ca scop tot înavuțirea Occidentului, pe spatele poporului martir atât de iubit de marele Eminescu.
Plâng, realmente, când recitesc slovele scrise de „Luceafăr”, cu ani în urmă, care se potrivesc „mănușă” la vremurile de-acum: „Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece.
Iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalige tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri ”. Nu am cum să-i iert nici eu pe neaveniții din politichie care ne-au ucis încrederea și speranța că ne va fi și nouă bine, după secole de rău.
