Ei bine, cine ar fi crezut?! USAID, acea agenție americană cu nume pompos, care vorbea despre binefaceri și generozitate globală, s-a dovedit a fi un instrument de schimbare de regimuri, revoluții colorate și propagandă. Ce surpriză! Adică cine și-ar fi imaginat că milioane, poate miliarde de dolari pompate în diverse ONG-uri „independente” nu erau de fapt pentru ajutorarea celor sărmani, ci pentru a răsturna guvernele necooperante?
Dar stați, că treaba devine și mai haioasă. După ani de finanțare generoasă a unor mișcări „spontane” și „populare”, administrația SUA a decis că nu mai poate controla această minunăție de agenție. Pur și simplu banii plecau, dar unde ajungeau exact? Ei bine, asta nu mai știa nimeni. Și uite-așa, USAID a ajuns să fie desființată. Nu pentru că a făcut ce a făcut, ci pentru că a devenit un Frankenstein pe care nici creatorii lui nu-l mai înțelegeau.
Dar partea cu adevărat delicioasă? Birocrații și activiștii plătiți să modeleze opinia publică erau atât de prinși în propria lor rețea de dezinformare, încât au ajuns să-i acuze pe toți cei care puneau întrebări că fac „propagandă” în favoarea altor puteri. Da, exact, cei care lucrau oficial la manipulare în masă erau primii care să arate cu degetul și să strige: „Propagandiști! Agenți ai influenței străine!” Cu alte cuvinte, lupul striga „Lupul!”.
Cum se leagă toate acestea de funcționarea sistemelor democratice și de democratizare? Paradoxul este că, sub pretextul consolidării democrației, mecanismele create pentru a influența regimuri au ajuns să erodeze tocmai principiile democratice pe care le proclamau. Liberalismul și difuziunea ideilor liberale, care altădată se sprijineau pe dezbatere și convingere, s-au transformat într-un proiect ingineresc, în care libertatea de opinie este dirijată atent de rețele bine finanțate. Astfel, difuziunea ideologiilor politice nu mai este un proces natural, ci unul strategic, regizat de actori cu interese precise. În noul context instituțional, devoalat de prăbușirea USAID, vedem cum această „exportare a democrației” a devenit un instrument de control și nu o garanție a pluralismului.
Criza actuală a democrației din România poate fi privită, cel puțin parțial, ca un efect al acestor intervenții strategice, care au transformat peisajul politic într-un teren de joc pentru interese externe.
Și aici apare întrebarea cea mare: cum naiba s-a ajuns în acest punct? Cum s-au format generații întregi de birocrați, pseudo-activiști și analiști care credeau sincer că sunt niște eroi ai dreptății, în timp ce orchestrau schimbări de regim și cultivau narative convenabile? Cum de s-a ajuns ca așa-numiții „luptători pentru democrație” să fie, de fapt, niște mercenari ai propagandei, cu un CV mai bogat în conspirații decât în fapte bune?
Explicația e simplă: când pomparea de bani e nesfârșită, iar rețeaua de influență se auto-reproduce, ajungi să creezi o industrie întreagă bazată pe manipulare. Să-i spui cuiva că e plătit să creeze realități alternative? Blasfemie! Să sugerezi că un ONG cu finanțare de milioane de dolari nu e chiar civic? Eretic!
În final, ce avem? O agenție dispărută, un sistem care s-a prăbușit sub propria greutate și o armată de „activiști” rămași pe dinafară, care nu mai știu exact ce să facă fără fluxul constant de bani. Poate vor găsi alt stăpân, poate se vor reinventa ca „jurnaliști independenți” sau „analiști geopolitici”. Dar un lucru e sigur: tot vor continua să strige „Propagandă!”, de fiecare dată când cineva va îndrăzni să pună întrebări incomode.
