Dacă totul nu ar fi al naibii de real, ai paria că trăiești într-o schiță de Daniil Harms. Sau într-o piesă de Ionesco. Și asta pentru că ”edilii„ au făcut din Bacău, cu precădere în anii din urmă, un adevărat talmeș-balmeș.
Ați remarcat, cred, ghilimelele. La fel cum ați observat, probabil, că ele sunt puse cu susul în jos. În ton cu orașul. La noi până și anotimpurile-s pe invers: cine naiba a pomenit să ningă în ianuarie și nu în iulie? Sunt atâtea și atâtea bazaconii de parcă un copy-writer le-ar fi gândit anume, ca reclamă la consumul de piramidon.
De la acele covoare artificiale utilizate ca alternativă la spațiile verzi și până la băncile montate invers în unele stații de autobuz. Apropo: năzbâtia băncilor „en sense inverse” nu a putut fi întrecută decât de bufonada explicațiilor oficiale, care invocau siguranța cetățenilor. Sigur că, ulterior, atât mocheta cât și băncile-cu-curu-la-stradă au dispărut, dar exemplul de rea practică a rămas. Ca și bătaia de joc. Ce-i drept, avem și bănci montate corespunzător.
Dar tot în bătaie de joc, atât timp cât ele au fost gândite- sanchi- ca spațiu de relaxare în proximitatea tomberoanelor de gunoi, așa cum este situația în zona fostei Piețe Miorița. Mergeți să vedeți dacă nu credeți! Putem continua cu străzile decopertate și apoi asfaltate, deși ele se aflau în perfectă stare de funcționare. Asta în timp ce sunt atâtea și atâtea străzi care urlă, de ani buni, după o mână de pietriș. Pista de biciclete? Un proiect bun în teorie.
Dar prost în practică. E simplu de argumentat. Lăsăm la o parte numărul relativ mic de bicicliști (activi și potențiali) în comparație cu cel al automobiliștilor sau faptul că Bacăul este un oraș dispus transversal și nu concentric, după cum nu are rost să ne apucăm de numărat cam câte luni pe ani clima locală favorizează deplasarea cu bicicleta. Toate acestea sunt discutabile, ok? E clar însă pentru toată lumea că îngustarea carosabilului înseamnă mai mult timp petrecut în trafic. Ceea ce are ca rezultat nu doar mai mulți nervi, ci și o categorică accentuare a poluării.
Și asta nu e deloc ok. Cum nu este în ordine faptul că există zone din oraș în care pietonalul a devenit mai larg decât spațiul carosabil; că tot o ardem de zor cu fluidizarea traficului. Iar dacă își imaginează cineva că în felul acesta vom avea la un moment dat mai mulți biciciști decât automobiliști, înseamnă că a trăit pe Marte sau la Grenoble, și nu în Bacău, România.
În fine, trebuie să ne considerăm norocoși că unele proiecte nu au apucat să fie implementate. Unde am fi ajuns, oare, cu parcările plutitoare? Și câte decenii ar fi trebuit să strângem cureaua dacă se punea pe picioare cel mai scump stadion construit vreodată în România? În (toate) aceste condiții, am și eu o propunere legată de oraș: schimbarea numelui său. Și cum Orășelul Alandala a fost acontat de lumea filmului, ce-ați zice de Cabău? Sună onomatopeic. Așa, precum „Kaboom !”. Te lovește în moalele capului, dar este la marele fix. Tocmai pentru că-i pe dos.
