Interviu cu Livia Velnic, jurnalista-stewardesa
– Livia Velnic. Foarte frumoasa, inteligenta, pragmatica si cu aptitudini grozave pentru comunicare… A absolvit liceul buhusean, cu magna cum laude, în 2004…
– Liceul, frumoasa perioada! M-a ajutat sa-mi gasesc tinte profesionale. Am ales Facultatea de Jurnalism din Iasi. Pe-atunci nu era criza economica în România si jurnalistii înca erau cautati. M-am mutat apoi în Bucuresti, unde am simtit diferenta. Toate interviurile pentru locuri de munca presupuneau probe de concurs si, de multe ori, nu erau foarte usoare. Dar am reusit sa ma angajez la o televiziune privata, care mi-a permis sa învat multe lucruri…
– Apoi, neasteptat pentru familie si prieteni, stewardesa…
– A venit criza financiara si a început sa se simta si la locul de munca. Oameni dati afara, salarii întârziate, audienta mai redusa. Atunci m-am gândit ca mai bine fac eu o schimbare.. De ce sa astept sa se deterioreze mediul si sa sufar? Am facut eu prima mutare. De când am ajuns în Bucuresti îmi doream sa acced spre o pozitie de stewardesa, de „cabin crew”. Am mers la primul interviu si viata, destinul, sansa – sau doar Dumnezeu – au facut sa fie Oman… Compania la care lucrez se numeste Oman Air si îsi are sediul în capitala statului, Muscat. Nu este o companie mare, precum Emirates, dar avantajul este ca, fiind tânara, nu sufera din cauza crizei economice mondiale. Celelalte companii din Golf dau oameni afara, reduc salarii, Oman Air angajeaza personal, cumpara noi avioane…
– Doua sute de candidati, pentru câteva locuri…
– Interviul a durat doua saptamâni. Arabii, prin natura lor, nu sunt cei mai rapizi oameni… Interviul? Studii, locuri de munca, proiecte, întrebari despre Oman, competente lingvistice, probe de înot, aptitudini de comunicare. Am fost masurate, cântarite, privite ca nu cumva sa avem defecte fizice si, cel mai important, ne-a fost evaluata personalitatea. Parintii nu au stiut despre faptul ca am fost acceptata decât dupa ce am terminat interviul.
– Oman?…
– O cu totul alta cultura, alti oameni, caldura infernala. În doua luni de training am învatat cum sa discutam cu pasagerii, modul de deservire, ce înseamna siguranta pe avion, ce proceduri trebuie aplicate. O saptamâna ne-am antrenat – chestiuni practice – în Kuala Lumpur, Malayesia. Extraordinar! Sa iesi din Oman, în timpul Ramadanului – unde trebuia sa te feresti sa bei si apa de fata cu arabii, ca altfel ajungeai la politie – sa ajungi în Malayesia, unde se împletesc zeci de culturi, e o mare fericire! Mi-au dat lacrimile…
– Cum e în Aer…?
– La sase luni de la interviu, am început efectiv zborurile, pe pozitie de stewardesa. Pe un zbor exista trei stewardese pe clasa de economy si doua pe business. Junioarele ocupa cele mai mici pozitii, din clasa de economy, dar pentru ca suntem foarte multe fete noi, am ajuns, doar dupa o saptamâna, sa ocup o pozitie mai sus. A fi stewardesa presupune multe responsabilitati legate de siguranta pasagerilor si, evident, de siguranta proprie. Sunt enorm de multe reguli pe care nu trebuie sa le încalci. Lucrez si 200 de ore pe luna. Zborurile afecteaza foarte mult organismul. Te deshidrateaza, te solicita fizic. Uneori, nu avem timp sa mâncam sau sa bem un pahar cu apa în timpul zborului. Trebuie sa fim rapide. Zburam si noaptea, n-avem orar fix, dormim si mâncam când apucam, dar îmi place ca vad mereu locuri noi, culturi si religii noi, ca am colegi din Oman, Thailanda, Filipine, Rusia, Maroc, Liban, Pakistan etc. Conditiile pe care ni le ofera compania – cazare, masa, transport, unele reduceri – sunt foarte bune. Noua munca este însa ca o casnicie: îmi ocupa trei sferturi din viata. Greu sa fii mic si începator; ca în orice alta munca…
– Pasagerul din zona are o psihologie aparte?…
– Situatiile nostime tin de sectorul indian: oameni nu prea educati în spiritual societatii moderne, care ajung sa zboare cu avionul pentru ca firma la care lucreaza le plateste biletul… Fac tot felul de probleme la bord. Încearca sa fumeze, au probleme cu utilizarea civilizata a grupurilor sanitare. Uneori, femeile arabe, îmbracate în abaya – haina lor traditionala – nu vor sa stea lânga barbati si, când ai 144 de pasageri care trebuie sa-si schimbe locurile, totul devine matematica – combinatii si permutari – si… diplomatie. Un pasager a consumat mult alcool si, facând scandal, tot mai voia. Stewardesele din Thailanda si Filipine sunt persoane extrem de supuse, nu dispun de autoritate… nativa, asa ca pasagerul îsi facea mendrele. Cum româncele stiu sa puna… piciorul în prag, a trebuit sa-l determin sa se linisteasca. La sol a suportat consecintele comportamentului sau. Exista si cazuri de persoane bolnave la bord. Am avut si un caz de epilepsie… Trebuie sa fii atenta secunda de secunda. Am surprins un pasager fumând la toaleta. Daca nu esti pe faza, poti sa ai incendiu la bord. Ca stewardesa, nu e întotdeauna usor sa zâmbesti! A existat si o situatie în care vremea proasta nu ne-a lasat sa aterizam în localitatea care trebuia, pentru ca devenea prea periculos. Am aterizat în alta localitate, unde am ramas peste noapte, pentru ca una dintre regulile aviatiei spune ca nu ai voie sa zbori mai mult de 14 ore. Da, cam atât poate tine o zi de munca la noi!
– Stewardesa Livia ar recomanda copiilor ei profesii ale aviatiei?
– Copiilor mei le-as dori sa hotarasca singuri tot ce e mai bine pentru viata lor, sa aiba curajul de a nu rata nicio sansa pe care le-o ofera viata. Si sa aiba grija de ei, pentru ca riscuri sunt la orice pas. În Oman, de pilda, nu a avut loc niciodata un accident de avion, dar zilnic sunt zeci de accidente de masina; cei din Oman sunt primii în Golf, ca numar de accidente de masina…
– Viitorul?
– Deocamdata, scopul meu este sa ajung pe Airbus, tipul de avion care zboara în Europa, si voi vedea, în timp, ce îmi va oferi viata. M-ati întrebat daca nu-mi doresc sa ajung pilot de avion. E destul de mult de învatat, de muncit, ca sa ajungi first-officer sau ajutor de pilot. Este si o mare responsabilitate, dar…
– Cum au fost sarbatorile de iarna în Oman?
– Ziua de Craciun am petrecut-o în zbor, în cea mai restrictiva tara araba, Arabia Saudita. Fara familie sau prieteni, iar la întoarcere am mâncat alaturi de colega de apartament sarmale trimise la conserva, de una dintre mamele din tara. Au avut gust de Rai! Pentru Revelion a trebuit sa ma prefac bolnava, pentru a nu da cioc, la cumpana dintre ani, tot cu strainii… E o portita la care am hotarât sa apelez…
– Ce face Livia când îi este dor-dor-dor-dor de casa, de cei dragi?
– Ascult Fuego, ma uit pe pozele cu cei dragi si vorbesc cu ei pe internet. Acum mai numar zilele, pâna când voi veni în primul meu concediu, în tara. În februarie!
Ion Fercu
