22 noiembrie 2024

Buzaturile Lor sunt un pic stresate. Trece și asta

Ce-au ajuns și ursitoarele astea! Le-au hărăzit la toți – tată, soție, fiu – cariere politice de pomină: mandate fără număr, în fotolii de poveste. Colac peste toate pupezele lumii, se ține ca scaiul banul după ei. De vreo 30 de ani, bănetul care i-a asediat pute pur și simplu a ilegalitate în visteria lor privată, dar, magie, nimeni nu vede. Condus la zdup după ultima dedulcire – peste un milion de lei prietenoși –, Dumitru Buzatu zâmbește sarcastic-olimpian către sărăcimea vasluiană. Vasluienii, zice el,  au fost dintotdeauna săraci: „Când au fost vasluienii bogați, de i-am sărăcit noi?” Buzatura Sa își pregătește deja apărarea: ,,Sunteți duși cu pluta? Ce să furi de la vasluieni, care abia că mai au ceva praf pe tobe?” Avocații săi sunt și mai inventivi. Cică portbagajul în care a fost găsită ultima pradă a Buzaturii Sale proteja, de fapt, banul public, jucând rolul de bancă posesoare de suflet. Cu niște bănci care pur și simplu-l jupoaie pe cetățean cu bisturiul dobânzilor, păstrarea bănetului în portbagajul său ocrotitor devine deja o faptă creștinească. Sanctificarea Sa bate la ușă. Va fi un pic martirizat, condamnat cu o dulce suspendare, după care, retras în sihăstriile imperiilor sale imobiliare, funciare și bancare va tot recita sloganul spontan inventat: ,,În portbagaj erau banii familiei!” Va uita însă mereu să spună că este vorba despre o familie în sens larg, specială: familia mioritică mafiotă.

Nu simțiți un val de stres care a năvălit și către Buzaturile Lor proțăpite în jilțurile mari ale altor orizonturi mioritice? Nu simțiți cum le oftează portbagajele și le scâncesc burdușitele conturi? Spaima va fi însă  de scurtă durată.  Trece și asta. Buzaturile Lor știu că totul va rămâne, în duduitoarea industrie a corupției, la fel ca până acum. Nu-i va deranja nimeni. Dumitru Buzatu a avut ghinion. Doar o reglare mafiotă de orgolii l-a scos temporar din joc.  Altfel, banditismul său era vizibil de pe Lună. În comuna în care-și avea fieful recreațional, folclorul îl imortalizase: ,,Nu-i bănet nici în tăt satu`/ Ca-n punguța lu` Buzatu”.  Cel mai amărât județ din România plângea public, tot în  sufletul folclorului: ,,Toat` averea din Vaslui/ Plânge în punguța lui”. ,,Organili” anticorupție n-au însă în fișa postului obligația de a studia folclorul. Acum, n-au mai avut încotro. Dat în gât de un amic mafio, D.B. devine o victimă. Cel puțin așa susține el. Și Buzaturile Lor, desigur, îl susțin.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014