Sile Buric a fost dintotdeauna un tip prevăzător. Prevăzător și strângător. Tovarăș de nădejde înainte de 1989, domnul Buric a prevăzut că vor veni și vremuri mai grele după. Prin urmare, a început să strângă: relații, afaceri, funcții. Toate i-au adus îndeajuns bănet încât să trăiască o viață tihnită și lipsită de griji. Numai că nu doar banii sunt suficienți. Uneori se întâmplă să vină câte o nenorocire care să-ți alunge tihna și să te umple de griji. Așa, cam cum ar fi un blackout general.
Când a auzit prima oară despre posibilitatea unei mari pene de curent la nivelul întregii Europe, Sile Buric nu a râs. Nu a mustăcit și nu a dat din umeri. Prevăzător, a început să se pregătească pentru a-i face față. Și nu pentru o perioadă de două sau trei săptămâni cum se preconiza. Ce, parcă ăștia nu o dăduseră în gard și cu estimările ca durată ale pandemiei de COVID-19? Așa că, domn Buric a început să strângă provizii pentru câțiva ani. Baterii și lumânări, butelii de gaz și canistre de benzină, alimente la conservă și coloniale la cutii, baxuri de apă și bidoane de ulei, pături și medicamente.
Totul, în cantități industriale. Când a început depozitarea, Sile Buric și-a dat seama că se confruntă cu alte probleme. Una era legată de spațiu. Cealaltă de securitate. Păi nu se vorbea că vandalii vor lua cu asalt casele cetățenilor cinstiți în căutare de provizii? Și că poliția nu va face față? Și că fiecare va fi pe cont propriu? În astfel de circumstanțe, vila din buricul târgului nu era deloc sigură. Iar casa de vacanță din apropierea orașului nu era suficient de spațioasă. Rămânea casa de la munte. La loc ferit, pe trei niveluri plus o piviniță imensă la subsol: categoric, asta era alegerea!
Dar pentru că era un tip cu adevărat prevăzător, Sile Buric a apelat la o echipă de specialiști pentru a transforma vila într-o adevărată fortăreață. Gratii la fiecare fereastră, drugi la fiece ușă, un ascensor ascuns în perete pentru a face legătura cu pivnița și un sistem de securitate ultra-sofisticat, bazat pe coduri de acces interzise oricărui muritor în afara lui Sile Buric.
De acum, gata, putea veni marea pană de curent! Și a venit. Mai târziu decât se aștepta nenea Buric, dar cu mult mai devreme ca ultimul produs depozitat în pivnița-bunker să se apropie de data expirării. În ziua în care Europa a bâzăit pentru ultima dată, Buricii toți s-au urcat în mașini și au pornit-o spre fortăreața montană. În jur era deja haos: se vedea cu ochiul liber deznădejdea oamenilor care, total neprevăzători, deveniseră prada sigură a blackoutului.
După un drum de două ceasuri, familia Buric a ajuns la casa care urma să le devină refugiu pentru o săptămână, o lună, un an sau chiar o viață. De-abia când a încercat să activeze parola pentru a pătrunde în bunker, Buric-tatăl și-a dat seama de gafa imensă: cât timp era pana de curent, nimeni nu putea intra sau ieși din acea fortăreață păzită de un sistem electronic fără de pereche! Câtă lipsă de prevedere!! Distrus, lui Sile Buric nu i-a mai rămas altceva decât să se prăbușească și să strângă. Să strângă tare de tot din bucșe.
