CSM Bacău continuă să scoată noi campioni la judo. Și să țină ștacheta sus nu doar în țară, ci și în străinătate. O dovedesc și ultimele rezultate, înregistrate nu mai departe de weekendul trecut. La Naționalele Ne-Waza U11, U13 și U15 de la Ploiești, „CSMeii” pregătiți de Dorin Cruceanu au luat două titluri.
Unul de campion și unul de vice. Medaliată cu argint la Campionatul Național Under 11 de astă vară, Christina Gherasimescu a reușit să-și treacă de data aceasta în palmares aurul național, după un parcurs entuziasmant. Foarte aproape de un titlu de campion a fost și Alexandru Zaharia, „unul dintre sportivii de viitor ai clubului”, cum îl consideră antrenorul Cruceanu, pierzând finala pentru aur dintr-o neatenție și fiind nevoit să se consoleze cu postura de vice-campion național. Pe podium putea urca și Alexandru Popovici, care, ajuns în finala mică după cinci lupte, a fost învins, ocupând locul 5.
Titlurile obținute la Naționalele Ne-Waza de la Ploiești au fost „dublate” de un rezultat extern de prim-plan înregistrat de o altă sportivă formată la CSM Bacău: Kimberley Ungureanu. Componentă a Centrului Național din Deva, Kim a participat alături de colegele sale la Grand Prix-ul „Terra Falisca” din Italia, unde a cucerit bronzul.
„Se pare că încheiem anul sportiv așa cum l-am început, cu medalii naționale și internaționale. Sunt bucuros pentru rezultatele copiilor pentru că sunt în ton cu munca depusă și cu susținerea necondiționată pe care clubul o oferă secției de judo”, a declarat antrenorul Dorin Cruceanu, care a dezvăluit și o fază amuzantă ce a precedat Campionatul Național de la Ploiești: „Christina uitase când are loc competiția și a trebuit să o iau direct de la școală. Practic, uitase că…trebuia să devină campioană”.
2018 continuă pentru judoka CSM Bacău, la orizont profilându-se o serie lungă de turnee în țară (Vlahița, Iași, Onești, Focșani), dar și în străinătate, în Bulgaria. Ștacheta trebuie să rămână sus. Sau chiar să urce!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.