A fost semnat contractul de reabilitare termică a spitalului buhușean. Lucrările vor viza: izolațiile la pardoseală (subsol) și terasă; anveloparea imobilului; schimbarea tâmplăriei, a instalației termice (inclusiv a centralei termice) și a instalației electrice. Vor fi montate și panouri fotovoltaice, care trebuie să asigure cel puțin 10% din energia necesară consumului instituției.
Ținta proiectului: realizarea unor economii de cel puțin 50% la consumul de energie pentru asigurarea confortului termic. „Am semnat, cu A.D.R. Nord-Est, un important contract care vizează lucrări de reabilitare la imobilul principal al spitalului buhușean. Valoarea lucrărilor: 1.420. 000 euro, cu o cofinanțare de 2% din partea Primăriei.
Contractul de află deja în faza de licitație a lucrărilor și a proiectării cu execuție. Între altele, prin realizarea proiectului semnat astăzi vom face economii de cel puțin 50% la consumul de energie. Acesta este unul din cele opt proiecte pe care le avem cu P.O.R. Unul dintre ele va viza, nu peste mult timp, și Ambulatoriul spitalului, valoarea sa fiind de 2,5 milioane de euro”, a spus primarul Vasile Zaharia. „La Primăria Buhuși, a precizat buhușeanul Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, avem un partener serios, profesionist, în abordarea problematicii elaborării și accesării proiectelor. Celălalt partener de acest gen este Spitalul Buhuși. Trebuie să beneficiem de toate oportunitățile.
CJ este, prin Legea bugetului, mereu alături de Buhuși”. Vasile Asandei, director al ADRNORD-EST, a aruncat accente interesante pe întreaga problematică a accesării fondurilor europene la Buhuși: „Un oraș mic, dar energic. Sunt încântat: există aici preocupări foarte interesante, profesioniste, din acest punct de vedere. Sunteți, deja, niște beneficiari cu experiență. Ne dorim să ajungem cât mai repede la cheltuieli”.
„Orice proiect aprobat pentru spital reprezintă o valoare adăugată pentru respectul față de pacient. Efortul comunității locale, al comunităților județene, naționale și europene ne bucură”, a adăugat dr. Mouhannad Toron, managerul spitalului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.