M-a interesat să citesc câteva lucruri despre noul feminism din lumea contemporană, pentru că ştiam destule despre curentul vechi. Am găsit ce voiam, parcurgând un interviu al lui Gaëtan Brulotte, un scriitor şi un cercetător francez care a publicat mai multe studii despre identitatea feminină în literatură, în artă (gender studies).
El vorbeşte despre o depăşire a inhibiţiilor, afirmând că „este prima oară în istorie când auzim vocile femeilor despre propriul lor corp, despre sexualitatea şi fanteziile lor”. Fapt care-i ajută şi pe bărbaţi să evolueze, precizează G. Brulotte. Remarcă apoi că în Franţa, cel puţin, femeile se bucură acum de o libertate totală. Şi insistă pe ideea că „Femeile au jucat întotodeauna un rol esenţial şi acum au puterea să schimbe lumea, la propriu”. Dar, faţă de vechiul feminism, plin de frustrări, de nemulţumiri, revoltă, revendicări, curent care a avut şi alunecări spre extremism, mai ales în America de Nord, ducând chiar la un război al sexelor, în care femeile răspundeau misoginismului cu aceeaşi monedă, cu ura pentru bărbaţi numai în virtutea faptului că sunt bărbaţi, noul feminism arată altfel. Mai inteligent, mai moderat şi, tocmai de aceea, mai eficient.
Ceea ce e foarte bine, pentru că nu are rost să creştem numărul războaielor din lume. Şi apoi, o femeie, dacă e cu adevărat inteligentă, nu dă cu barda, ci ironizează subtil modul patriarhal de trai, dominaţia masculină, concepţiile macho, afirmându-şi personalitatea.
Apropo de femei, de vizibilitate, de rolul şi importanţa lor în societate.
Avem, mai nou, o ministresă a Culturiii, care este şi vicepremier, aşadar, o poziţie foarte importantă în stat ocupată de o femeie. Suntem în trend, carevasăzică, pentru că în lume civilizată, în societăţile dezvoltate există numeroase femei care au funcţii de mare răspundere. E drept că despre doamna Hegheduş nu am auzit aproape nimic, nu s-a remarcat prin ceva anume, ştiu doar că are o carieră birocratică. Mă rog, va face administraţie, doar asta e misia dumneaei.
Totul este să înţeleagă rostul culturii, s-o iubească, s-o sprijine prin alocare corespunzătoare de fonduri, să aibă deschidere spre valoare, spre idei noi, etc. Şi să nu se facă de râs, aşa cum s-a făcut nimeni alta decît doamna Fleur Pellerin, ministrul Culturii din Franţa, ţară cu o tradiţie excepţională la capitolul miniştrilor de cultură, care au fost, fie mari personalităţi, fie manageri foarte buni. Ei bine, doamna Pellerin a făcut, recent, o declaraţie care a şocat. Iată cum sună: „Mărturisesc fără nicio jenă că nu mai am deloc timp de citit de doi ani încoace”. Şi a mai spus că nu a citit nimic scris de Patrick Modiano, care tocmai a luat Premiul Nobel pentru literatură.
Penibil, de-a dreptul. Să sperăm că ministresa noastră nu o să facă astfel de gafe, expunându-se ridicolului. Un ministru al Culturii, dacă nu este un creator, un om cu operă, ceea ce nu e obligatoriu, trebuie să fie un intelectual de mare suprafaţă, informat la zi, înzestrat cu, folosesc o inspirată creaţie lexicală a lui Bernard Pivot, culturozitate. Bună, folositoare pentru toţi oamenii, de altfel.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
