Cea mai mare sărbătoare a teatrului din România este Festivalul Naţional care se desfăşoară acum în Bucureşti. Este cea de-a 24-a ediţie, una făcută cu mari economii, că aşa se întâmplă la noi cu banii pentru cultură, dar este o ediţie bine gândită, cu o selecţie inspirată a spectacolelor şi cu o mulţime de evenimente conexe foarte interesante.
Îţi trebuie rezistenţă, nu glumă, ca să rezişti la un program extrem de încărcat şi să alergi de la o conferinţă la o lansare de carte, apoi la două- trei spectacole, începând de la ora 17 până pe la miezul nopţii. Dar cronicarii de teatru sunt obişnuiţi cu drumurile şi cu alergătura, cu notiţele pe care şi le fac tot timpul, la diversele manifestări, şi în timpul spectacolelor, pentru că nu te poţi baza numai pe memorie. Îmi revăd, acum, când scriu, câteva impresii de la nişte întâlniri cu renumitul critic de teatru şi eseistul George Banu, care a susţinut două conferinţe la Sala Mică a Teatrului Naţional, sub genericul „Polifonii”.
Una dintre ele, la care am să mă refer, a stârnit un viu interes în rândul auditoriului, pentru că s-au pus multe întrebări şi dezbaterea a limpezit unele puncte de vedere. Tema a fost „Nopţile picturii, nopţile teatrului”, participarea lui Ion Caramitru, care a recitat din Eminescu (a început, superb, cu „Melancolie”) şi a pianistei Ioana Lupaşcu transformând conferinţa, într-un spectacol de polifonii subtile. S-a discutat despre teatru, un vis pe care-l trăieşti printre alţii, şi despre starea de noapte, cu multe referinţe la Shakespeare, şi nu numai.
Despre panteismul mistic al marilor artişti care-l caută pe Dumnezeu peste tot şi, nu în ultimul rând, în ei înşişi. Despre motivul nopţilor politice, al terorii instaurate de dictaturi şi dictatori. S-a amintit de tirani precum Caligula şi Stalin, oameni cărora le era refuzat somnul. Oare de asta or fi devenit dictatori de temut ?- a fost o întrebare.
Pentru că lipsa somnului este cumplită şi afectează grav sănătatea psihică, echilibrul unui individ. Şi aici George Banu ne-a povestit cum a auzit-o pe o femeie simplă din Ucraina vorbind despre fostul conducător al ţării şi spunând că: „îi doresc să nu mai poată dormi”. Cumplită pedeapsă! Şi sigur că s-a vorbit mult despre Hamlet şi despre faptul că Horaţio strigă, după întâlnirea prinţului cu fantoma tatălui: „Lumină, lumină!” Iar acesta este şi rostul teatrului, să denunţe întunericul, starea de noapte. Starea de noapte, care poate invada oricând lumea înseamnă ignoranţă, minciună, fanatism, frică, teroare. Pericolul există, se poate uşor intra în noapte, istoria a demonstrat asta.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
