Bricolaje: Sus inima!

Unul din lucrurile la care m-am gândit in aceste zile, când la Bacau e in plina desfasurare o sarbatoare a teatrului (e bine sa ne amintim ca asta inseamna un festival, un timp al bucuriei), Gala STAR, este legat de câteva vorbe spuse de regretatul Ion Lucian. Intr-un interviu, minunatul om de teatru, atât de daruit artei sale, isi exprima regretul vizavi de pierderea complicitatii cu spectatorul, in timpurile noastre buimace, asaltate de atâtea tentatii si de informatie livrata fara fara niciun filtru, de cele mai multe ori. Singurul loc, zicea el, in care aceasta complicitate se pastreaza este teatrul pentru copii. Caruia el i s-a dedicat cu asupra de masura, cu har si generozitate. Tot in amintirea lui Ion Lucian, rasfoiesc un numar de anul trecut al revistei "Teatrul azi", si dau peste un dialog al artistului cu Daria Dimiu, purtat in preajma inaugurarii Teatrului Excelsior, in care artistul s-a zidit. Povestea acolo prin câte a trecut, câte adversitati si inertii a trebuit sa invinga, pentru ca unii dovedesc "penurie de suflet", chiar oamenii din aceeasi breasla, aflati in postura (vremelnica, desigur) de demnitari. A fost ajutat, in cele din urma, mai mult de oameni din afara teatrului, de vechi admiratori, de sponsori, de sefi de firme de constructie (una din Israel), pentru a ridica un teatru bijuterie. Excelsior, a carei menire, misiune importanta, adica, este aceea de a produce "public pentru alte teatre". Trecând peste faptul ca "in România este de zece ori mai greu sa refaci un lucru decât sa il darâmi si sa faci unul nou", Ion Lucian (care s-a luptat doisprezece ani cu toate formele birocratiei moderne) nu a abdicat nicio clipa de la aceasta credinta, potrivit careia un bun spectator de teatru trebuie educat, format din punct de vedere estetic. E adevarat, gusturile nu se discuta, dar se educa. Idealul sau (din vremea când infiinta Teatrul "Ion Creanga" din Bucuresti) a fost acela ca "pentru copii trebuie facute spectacole ca pentru adulti, dar mai bune. Pentru ca ei nu au posibilitatea sa compare, sa se instruiasca si sa se pregateasca intelectual. Ei vin la teatru ca un burete. Pe copil, daca l-ai pierdut la acest prim contact, l-ai pierdut – daca nu pentru totdeauna, atunci pentru multa vreme". Numai cu acesti "buretei", credea Ion Lucian, se mai poate crea complicitatea aceea admirabila dintre actori si spectatori. De aceea, nu intâmplator, organizatorii Galei STAR au invitat si in acesta editie un actor, pe Andrei Teasca, el urmând sa sustina (duminica, la ora 11.00, in sala mare a teatrului) un spectacol de magie pentru copii, Kids magic show. Dar poate ca, prin contaminare, si amintindu-ne ca "atunci când nu mai suntem copii, suntem deja morti", inima noastra va tresalta, va fi din nou sus (Excelsior), se va umple de bucurie si va reface acea minunata complicitate despre care v-am vorbit. Desigur, daca vom merge la teatru!
Carmen Mihalache