Bricolaje: Puterea dragostei

Intr-o lume super-tehnologizata si intr-un sistem dur, al competitiei acerbe, sufletul aproape ca a fost exclus. Oamenii se angajeaza in lupte care le distrug sanatatea, energia, isi urmaresc adversarii cu patima, ca sa-i infrânga, sa-i elimine, si nu mai gasesc timp pentru dragoste, si nici pentru lucrurile marunte care aduc fericire in viata lor. Sunt foarte putini aceia care se daruiesc celorlalti, ard pentru ei, fara sa se economiseasca, care dovedesc intelegere pentru semeni, pentru nevoile lor, aratându-le iubire, respect, compasiune in clipele grele. Dincolo de crizele care macina lumea contemporana, de starea precara a economiei, exista o profunda criza a umanitatii, una interioara, aducând cu ea multa nefericire si la fel de multa singuratate. In universul acesta rece, dur, exclusiv pragmatic, guvernat de legi inguste, oamenii ar trebui sa-si intoarca privirea spre interior, redescoperind dimensiunea spirituala a existentei lor. Pentru ca numai astfel se pot salva, pot lupta cu raul. Raul care e insidios, polimorf, cu fete vazute si nevazute. Una dintre aceste infatisari ale raului este batrânetea avansata, cu tot cortegiul ei umilitor de boli degradante. Batrânetea este un masacru, spune unul dintre cei mai mari scriitori americani de astazi, Philip Roth. Iar Cioran vorbea despre batrânete ca o umilinta de fiecare clipa. O umilinta care poate fi salvata insa prin iubire, invinsa de ea. Despre o disperata incercare de a infrunta, cu demnitate, teroarea mortii este vorba si in filmul „Iubire” (Amour), acum pe ecrane si la noi in tara. Un film care a luat marele premiu, pe buna dreptate, la Cannes, declarat, de multi critici, „imens, intens, bulversant, magic, fantastic, de neuitat, demn pentru umanitate”. Regizorul austriac Michael Haneke, impreuna cu doi actori exceptionali, Jean-Louis Trintignant si Emmanuelle Riva (cea din Hiroshima, mon amour) pune in pagina, intr-un stil minimalist, despuiat de orice efecte exterioare, sfâsietoarea poveste de final a unui cuplu de octogenari. Oameni de arta, fosti profesori de muzica, intelectuali de clasa, sensibili, rafinati, traind intr-o lume a lor, având aceeasi istorie si aceeasi scara de valori, afinitati, tandra complicitate. Când doamna Laurent devine paraplegica, dupa un atac cerebral si o operatie nereusita, sotul ei, interpretat magistral de Trintingnant, o ingrijeste cu un devotament extrem, cu o fervoare si o delicatete absolut miscatoare. Si când nu mai rezista sa vada suferinta sotiei, degradarea accentuata a fiintei ei, ii da cea mai teribila dovada de dragoste, suprimându-i chinurile. Se sacrifica pe sine, dar o salveaza pe ea, femeia pe care o iubise toata viata, de o atroce, inumana suferinta. Mai putin intereseaza aici legitimitatea gestului din punct de vederea al dogmei crestine si nu numai (pe marginea eutanasiei, a dreptului la o moarte demna exista multe discutii pro si contra, si dezbateri la ora actuala), important este ca Haneke a izbutit, in Amour, un film dupa care iti revii cu greu (pentru ca se apropie de marele mister al conditiei umane), sa ne aduca aminte ca nu suntem nemuritori, dar ca dragostea e mai puternica decât moartea.