Bricolaje: Oamenii normali au nevoie si de spatii de respiro

In tot bulucul de stiri de senzatie (cu Nastase, cu razboiul nesfârsit dintre presedinte si premier, etc.) si in toata vânzoleala din ultima saptamâna, iti venea sa strigi, ca un personaj dintr-un film de Sidney Lumet (numit Network): "Incetati odata, ne-am saturat! Suntem obositi si nervosi ca dracu’ si nu mai avem chef sa ascultam balariile voastre niciun minut in plus". Parca nu-i de-ajuns ca suntem sfâsiati de grijile fiecarei zile, si ca auzim mereu aceleasi lucruri; criza, deficit, datorii, atentate, maceluri, burse care se prabusesc, somaj, saracie, in fine, un val de amenintari se rostogoleste peste noi. Avem nevoie de un spatiu de respiro, unde sa ne mai odihnim, sa ne limpezim mintea, sa ne refacem si sa ne improspatam fortele. Cred ca sunt lucruri mai importante pe lumea asta decât jocurile politice, de pilda, ca bucuria vietii sta in simplitate, in echilibru, in bunatate, in timpul pe care-l imparti si il petreci cu oamenii care gândesc si simt ca tine. Nu conteaza numarul acestora, ci calitatea lor. Asa cum nu putem aplica o singura logica peste tot, cea a rentabilitatii consumiste, pentru ca exista si alte valori decât cele strict economice. Nu volumul mare de vizitatori este cel mai important când vorbim despre spatii culturale, ci faptul ca ele exista, si ca unele sunt forme alternative la cultura institutionalizata. Bacaul are, de exemplu, doar doua galerii particulare de arta, ceea ce este foarte putin pentru un oras destul de mare. Aflu, cu mâhnire, ca una dintre ele, purtând numele pictorului Velea (si care a fost infiintata de un fost elev al artistului, Gheorghe Frantz, un mare sufletist), are acum existenta primejduita. Nu cunosc toate dedesupturile si detaliile acestui caz, dar ceea ce stiu este ca acolo se configurase un spatiu al unor frumoase intâlniri artistice si umane. Nu stiu nici câti bacauani au trecut pragul acestei originale galerii de arta, cu un farmec aparte, nu se petreceau acolo evenimente de masa, nu aveau loc meciuri, ca sa vina lume ca pe stadion, dar cred ca si cei putini, amatorii de arta, au dreptul de a trai in lumea asta cu atâtea orientari si gusturi diverse, ca au dreptul de a-si manifesta individualitatea, diferenta. Chestia asta cu numarul, cu incolonarea, cultura de masa imi aduce aminte de timpuri sinistre. Asa cum mi se face rau de atâta birocratie, de limbajul de lemn cu, iarasi, numarul de benficiari si alte stupiditati. Sigur ca se poate ironiza orice, mai ale vorbele mari, vezi spiritualitate, care nici nu sta bine in gura oricui, e adevarat si asta. Ca sunt si destui micimani si veleitari care se inghesuie la adapostul unor superlative si pica in delirul vorbelor neaparat marete, dar goale de continut real. Totul este sa pastram o dreapta cumpanire a lucrurilor si sa nu judecam otova. Nuantele sunt esentiale in orice discutie intre oameni, care nu sunt facuti, din fericire, dupa acelasi calapod. Mai sunt si dintre aceia, prea putini, e drept (si tocmai de aceea trebuie aparati), care se sustrag tiraniei pragmatismului si fac lucruri frumoase, daruind celorlalti clipe de bucurie. Ceea ce-i contrariaza nespus pe insii obtuzi, care servesc strict doar interese personale sau partinice, gândindu-se numai la profitul material.
Carmen Mihalache