Un articol de acum ceva timp, semnat de Nicolae Manolescu, a stârnit un val de indignare si o multime de replici acide pe net. El se intitula „Unde sunt femeile de altadata ?” Declarându-se de moda veche, si precizând ca, oricum, la vârsta domniei sale nu se mai poate schimba, distinsul critic literar deplângea schimbarile survenite în comportamentul femeilor din timpurile noastre, efect al unei emancipari pe care nu o priveste cu ochi buni. În opinia sa, feminitatea s-ar defini prin: tandrete, delicatete, spirit de finete, gust, devotament, frumusete si farmec. Zabovind asupra calitatilor însirate, as putea sa spun ca le-am întâlnit, din fericire, si la unii barbati. Da, sunt barbati tandri, care au o educatie aleasa, spirit de finete, gust, care pot da dovada de devotament când situatia o cere. Care au o delicatete a inimii, sensibilitate, compasiune. Sunt si o multime de barbati frumosi, desi aici eu sunt old fashion si nu pun pret pe frumusetea fizica a domnilor, amintindu-mi, amuzata, un dicton foarte cunoscut: „barbatul trebuie sa fie putin mai frumos decât dracul”. Chiar am avut o oarecare slabiciune pentru genul „frumosul urât”, întruchipat, pe ecrane, de Jean-Paul Belmondo. Dar cât sarm, greu de egalat, are acest barbat! Asadar, cam toate calitatile de mai sus, inclusiv farmecul, sunt general umane, nu tin de un anumit gen. Asa dupa cum, atunci când viata le obliga (si asta se întâmpla destul de des, din pacate) femeile pot sa se arate „barbate”. De aceea, nu as condamna în niciun fel femeile bataioase, luptatoare, nefiind însa de accord cu reactiile de mahala, cu urcatul „poalelor în cap”. Dar, sa fiu iertata daca supar pe cineva, eu am vazut, vad mereu, de fapt, destui barbati care au un comportament mahalagesc. Pe când, situatia în care pot sa admir calmul, stapânirea de sine, barbatia, curajul, responsabilitatea unui barbat este ceva rarisim. Si în acest sens am fost cu totul de acord cu o replica inteligenta data articolului citat, parafrazându-i titlul astfel: „Unde sunt barbatii de altadata?” În articolul ei din „Dilema veche”, Stela Giurgeanu scrie câteva lucruri despre „cealalta parte”, punctând ironic câteva aspecte. Ea se întreaba daca nu cumva barbatii au îmbratisat, din comoditate, o anumita inversare de roluri, care presupune „demasculinizarea” lor. Si ca nu feminismul ar fi de vina pentru asta. Ci o anumita noua mentalitate care e destul de raspândita acum printre cei care odinioara reprezentau „sexul tare”. Barbatul de azi, afirma autoarea articolului, „face nazuri, vrea sa fie curtat, are pretentii, bate isteric din picior, în loc sa aiba initiativa, daca este nevrotic si a devenit, pe scurt, o caprioara de care trebuie sa te apropii cu grija, pentru ca altfel se sperie”. Si uite-asa, femeile agresive de azi au ajuns sa fie pradatoare ale masculinitatii sale. Pare comic, dar este adevarat. Femeile nu au încotro, în multe cazuri, si trebuie sa-si asume roluri care nu le fac nicio placere. În ceea ce ma priveste, nefiind încântata defel de discutiile în contradictoriu (sunt o fire pacifista), nici de cele umorale, displacându-mi profund afisarea ostentativa a sexismului, am o pozitie foarte clara: nu-mi plac nici femeile masculinizate, nici barbatii efeminati.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
