Cum multi vad femeile drept niste fiinte slabe, chiar inferioare, ma bucur când gasesc cuvinte frumoase si pline de intelepciune despre semenele mele. Asa cum sunt cele spuse de parintele Papacioc, sfintia sa neadmitând nici termenul de „jumatatea mea” folosit de multi barbati când se refera la sotie. Dar iata zisele respective: „Ea (femeia) este o creatie a lui Dumnezeu extraordinara, pentru ca are puterea de a te scoate dintr-o stare amarâta si poate sa stimuleze barbatul, sa-l ajute sa-si rezolve problemele. Sa stiti ca femeia nu gândeste simplu. Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita si e mult mai realista decât un barbat. Ea are inca de astazi un sentiment pentru ziua de mâine”.
Carevasazica e precauta si are darul previziunii. Sunt insa si destule femei care „patrund” cam mult lucrurile, le complica, le distorsioneaza sensurile. Si altele care se dau drept prietene, dar nu inceteaza sa te critice cu orice prilej, care tin sa aiba mereu dreptate, sa te influenteze. Le place sa se simta grozave, in chip net superioare tie, care faci cam multe greseli (in opinia lor) si nu stii sa te descurci in viata.
Ocolesc, de regula, acest tip de femei sâcâitoare, enervante, narcisice. De aceea nici nu ma prea pot lauda cu prietene, am doar amice, de fapt colege de profesie, cele mai multe dintre ele. Genul de prietena instrument de control si de cicaleala nu ma atrage in niciun fel, evident. Si apoi, dupa câteva experiente nefericite, acum am foarte putina incredere in bunavointa si dezinteresul unor amice de conjunctura. Si cel mai mult ma deranjeaza invidia si rivalitatea feminina, viclenia, in care multe semene de-ale mele sunt experte.
Niciodata nu am avut sentimete de soiul asta, am alte defecte. Mai ales de credulitate si de idealism nu ma vindec, desi m-am izbit de multe ori cu capul de sus. Se vede insa ca e vorba despre o structura interioara, de care e greu sa scap in ciuda multor greseli facute. Dar nu disper si nu caut sfaturi de viata de la alte persoane. Vorbesc cu mine insami si caut sa ma lamuresc singura, in orice situatie. Stiu ca nu este cel mai indicat lucru intotdeauna, dar nu cred in obiectivitate si impartialitate. Chiar daca asta ar veni de la cineva specializat in terapie, de la un psiholog. De regula, ma tratez singura, cautând acele lucruri care-mi aduc o stare de bine. Si, de cele mai multe ori, apelez la umor, un dicton al spiritualului Bernard Shaw ajutându-ma foarte mult. „In viata exista doua tragedii. Una e sa nu obtii ceea ce doresti.
Cealalta e sa obtii”. Neplacându-mi tragediile (cu exceptia celor din literatura dramatica), am foarte mare grija la ceea ce-mi doresc. Pentru ca, oricum, stiu ca numai de mine depinde fericirea sau nefericirea mea. Iar eu sunt fericita cu adevarat numai atunci când ii pot face si pe alti oameni fericiti.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
