Cred că am spus-o de multe ori, dar îmi place s-o repet: singura mea iubire de nezdruncinat este cea pentru cărţi. Mereu m-am îndrăgostit de e o altă carte sau m-am împrietenit cu ea, am luat-o de la capăt, călătorind în timp, cunoscând locuri, personaje, aventuri noi.
Mă instalez confortabil într-o lectură şi mă simt ca într-un hotel de lux, unde toate poftele îmi sunt împlinite.
Cartea schimbă nivelul sufletesc, ceea ce se vede pe feţele mai şlefuite ale oamenilor, pe zâmbetul şi lumina de pe chipurile cititorilor împătimiţi. Obiceiul cititului ne purifică de emoţii, ne ajută să ne autocunoaştem, să mai scăpăm de rele deprinderi, de suficienţă, de egoism. Ne vine în ajutor când nu mai înţelegem nimic şi totul ni se pare absurd în jurul nostru.
Cărţile sunt nepreţuite pentru că ne dezvoltă, ne hrănesc imaginaţia şi ne cultivă creativitatea. Şi eu cred că ne fac mai toleranţi faţă de semeni, ne umanizează viaţa, apoi ne fac să ne depăşim limitele, să visăm. Din păcate, prestigiul cărţilor în lumea actuală este foarte departe de ceea ce a fost cândva.
Scrisul cărţilor nu-ţi mai aduce nici beneficii materiale, mulţi autori ajung chiar să-şi plătească editarea operelor, nici prestigiul de autor. Care însemna ceva în alte vremuri. Culmea ironiei este alta, că au ajuns acum să scrie, mai exact, să compună nişte lucrărele, unele persoane aflate în detenţie, din diferite pricini.
În cazul lui Adrian Năstase nu a fost o noutate, el era deja autor, şi, mă rog, e intelectual, universitar, etc. dar, mai nou, aflu din presă (şi am citit o notă sarcastică şi în România literară) că s-au pus pe scris, cu mare sârg „greii fotbalului”.
Adică Gigi Becali, în primul rând, el urmând să dezvăluie presupuşilor cititori ce revelaţii a avut ducându-se în pelerinaj la Muntele Athos. Iar comentariul, sarcastic, după cum am mai zis, se referea la vremurile „fericite” pentru mult mediatizatul latifundiar care declara, arogant, cu berbecească mărginire, că el nu are răbdare să citească vreo carte, fiindcă îl obosesc şi îl scot din sărite rândurrile înşirate monoton pe o pagină. Dar să nu credeţi că a descoperit, între timp, valoarea reală a cărţilor.
Nu, Doamne fereşte, ci, fire practică, precum se ştie, el s-a apucat de canonul scrisului pentru a obţine o reducere a pedepsei, una chiar substanţială, de vreun an şi ceva. Şi iar vine aici comentariul sec al cronicarului cunoscutei reviste literare: descoperim un domeniu în care cartea e preţuită, nu glumă: cel al penitenciarelor.
Încurcate-s căile Domnului, şi mare-i grădina lui! Apropo de indivizii aceştia care au intrat acum la zdup, la răcoare, că prea erau în călduri când se credeau mari şi tari, puternicii zilei. De neatins şi de nedoborât. Dar iată ce spune un proverb arab: „ Nu câştiga decât dacă se poate şi pierde. Nu lua puterea dacă nu ştii apoi cum să o laşi. Altminteri îşi faci ţie rău şi te porţi detestabil”. Ceea ce se potriveşte pentru mulţi dintre cei atinşi de morbul puterii.
