Ce mai discută domnii deputaţi în Parlament? Întrebarea e mai mult retorică, pentru că sunt multe chestiuni arzătoare la ordinea zilei. Pentru că stăm prost de tot (adică nu ne mişcăm în direcţia potrivită), rămânând printre cei mai săraci din Europa. Tocmai de aceea, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că un deputat n-are altceva mai bun de făcut decât să devină, ad-hoc, „estet” şi moralist. Mai precis, domnul cu pricina (n-are nicio importanţă cum îl cheamă, e şi el acolo, în marea masă parlamentară, la care, numeric, suntem „fruntaşi” în lume), se arată ultragiat de înjurăturile din filmul „Poziţia copilului”.
Mai mare pudibonderie, nici că se poate! Păi, este vorba, în pelicula respectivă, dincolo de cazul în speţă, despre un film realist, chiar cumplit de realist, despre cum suntem, cum ne „descurcăm” în anumite situaţii limită, cum tranzacţionăm orice, despre comportament, aranjamente, mentalităţi. E foarte „românesc” şi actual ce se întâmplă acolo, iar limbajul este unul „adecvat”, înjurătura e la locul ei, e „culoarea locală”, că doar nu am fost niciodată campionii civilităţii, ai politeţii! A uneia minime, măcar, de ochii lumii, de convenienţă, să zicem. Ce-ar vrea domnul deputat, să cosmetizăm realitatea, să ne facem că ne purtăm normal, că vorbim frumos? Sau să reintroducă cenzura în artă? Cum să zic, la noi, înjurătura este hrana cea de toate zilele, aşa încât, ceea ce am mai văzut eu prin alte părţi ale lumii, în Anglia, de pildă, unde auzi „sorry” la orice pas (chiar fără un motiv evident) e ceva inimaginabil pe plaiurile noastre.
Ca să nu vă mai spun ce mi-a povestit un prieten, care, aflat în Germania, la un târg de maşini, a asistat la tamponarea, involuntară, a unui vehicul. Ei bine, ce credeţi că a spus proprietarul maşinii buşite? N-a început să ţipe, să înjure (iertaţi-mă, să şi-o bage, să şi-o …), să facă un tămbălău enorm, ci a constatat simplu: „asta e”. După care, împricinaţii s-au înţeles între ei, omeneşte. Adică, fără scandal şi insulte, rezolvând, ceea ce era de rezolvat, într-un mod civilzat, legal.
Revenind la preocupările parlamentarilor, ieri am ascultat o ştire potrivit căreia unii deputaţii ar fi pus în discuţie majorarea alocaţiei pentru creşterea copilului (care e penibilă la ora actulă, de ruşine asolută!) la 200 de lei, şi adoptarea unor măsuri în acest sens. De data această, e vorba depre o „poziţie pozitivă” (cât de cât) în cazul copiilor. Care nu mai prezintă o prioritate în cuplurile româneşti (acestea vor o slujbă bine plătită, căreia i se dedică, apoi, total, o casă cât mai confortabilă, o maşină performantă, concedii în străinătate, etc…).
Deocamdată, e doar o discuţie, o propunere (de minim bun –simţ, spun eu), urmând negocieri cu ministrul Muncii. O întrebare însă, şi aici citez pe cronicarul „României literare”, se impune: în ce sublume trăim dacă pentru întreţinerea unui câine maidanez se alocă fonduri mai mari decât pentru îngrijirea unui copil? Ce-aş mai putea adăuga la această aberaţie?
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
